„Frumuseţile toamnei“, la Şcoala Primară „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava“

Data: 25 Noiembrie 2017

Preşcolarii şi elevii de la Şcoala Primară „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava“ au organizat pentru al doilea an consecutiv concursul „Frumuseţile toamnei“.

Entuziasmul şi dorinţa copiilor ne-a determinat ca şi în acest an să desfăşurăm acest concurs specific anotimpului toamna.

Copiii, împreună cu părinţii, au avut de decorat câte un dovleac pe care l-au lucrat cu multă seriozitate şi implicare, realizând adevărate opere de artă. Ca şi anul trecut, ei şi-au dovedit talentul şi imaginaţia prin lucrările pregătite.

În acest moment, holul grădiniţei noastre găzduieşte zeci de dovlecei transformaţi în oameni de zăpadă, pisici, căţei şi personaje din desene animate. Totodată, a fost organizată şi o prezentare cu lucrări de toamnă realizate în această perioadă. Copiii au primit la final câte o diplomă pentru fiecare dovleac realizat, apreciindu-li-se în felul acesta munca depusă.

Prin astfel de evenimente dorim să încurajăm părinţii să-şi petreacă mai mult timp de calitate alături de cei mici. (Prof. Marina Creţu)