Fumatul, interzis în toate spaţiile publice închise
Legea prin care este interzis fumatul în toate spaţiile publice închise a fost adoptată marţi, 15 decembrie, în Parlamentul României, şi va intra în vigoare la 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial. Fumatul va fi interzis cu desăvârşire în restaurante, la locul de muncă, în şcoli şi spitale. Anual sunt diagnosticate în România peste 11.000 de cazuri noi de cancere pulmonare.
Interzicerea fumatului în spaţiile publice închise a fost legiferată şi în ţara noastră, plenul Camerei Deputaţilor adoptând legea cu 164 de voturi pentru, 20 împotrivă şi 26 de abţineri. Potrivit actului normativ, fumatul este interzis în „orice spaţiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperiş, plafon sau tavan şi care este delimitat de cel puţin doi pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent”. Astfel, fumatul este interzis în restaurante, cluburi şi alte locuri de distracţie, precum şi în spaţiile închise de la locul de muncă, la locurile de joacă pentru copii, în unităţile sanitare, de învăţământ, în spaţiile publice destinate protecţiei şi asistenţei copilului, de stat şi private, precum şi în mijloacele de transport în comun. În ceea ce priveşte locurile de joacă pentru copii, legea antifumat se aplică atât în cazul spaţiilor închise, cât şi în cazul locurilor de joacă în aer liber. Mai mult, în aceste spaţii va fi interzisă inclusiv utilizarea ţigărilor electronice. Fac excepţie de la prevederile legale celulele pentru deţinuţi din penitenciarele de maximă siguranţă.
Potrivit proiectului de lege adoptat de Camera Deputaţilor, în calitate de cameră decizională, fumatul este permis numai în camere special amenajate, exclusiv în zona de tranzit a aeroporturilor internaţionale, cu respectarea următoarelor condiţii: să nu fie spaţiu de trecere sau de acces în spaţii publice închise, să fie dotate cu sisteme de ventilaţie funcţionale care să asigure eliminarea fumului din tutun, cu presiune negativă, să fie dotate cu scrumiere şi extinctoare şi amenajate în conformitate cu prevederile legale în vigoare privind prevenirea şi stingerea incendiilor şi să fie marcate la loc vizibil cu indicatoare: «Cameră pentru fumat», «Loc pentru fumat».
Legea interzice şi comercializarea produselor din tutun în unităţile sanitare şi cele de învăţământ, de stat şi private, precum şi vânzarea la bucată de ţigarete, ţigări de foi şi cigarillos.
Nerespectarea prevederilor legii antifumat de către persoanele fizice se sancţionează cu amendă contravenţională de la 100 lei la 500 lei, iar nerespectarea de către persoanele juridice a prevederilor legii se sancţionează cu amendă contravenţională de 5.000 lei la prima abatere, cu amendă contravenţională de 10.000 lei şi cu sancţiunea complementară de suspendare a activităţii până la remedierea situaţiei care a dus la suspendarea activităţii, la a doua abatere. Săvârşirea unei noi contravenţii la prevăzută de legea antifumat se sancţionează cu amendă contravenţională de 15.000 lei şi cu sancţiunea complementară de închidere a unităţii.
Legea urmează să fie promulgată şi se va aplica în 45 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial.
Anual sunt diagnosticate în România peste 11.000 de cazuri noi de cancere pulmonare, dintre care reuşesc să supravieţuiască doar 1.000 de persoane. Specialiştii atrag atenţia că expunerea la fumatul pasiv este o cauză de mortalitate, morbiditate şi dizabilităţi foarte răspândită în UE.a