Fundaţia „Cuvântul care zideşte”, 15 ani de activitate

Un articol de: Pr. Ioniță Apostolache - 22 Ianuarie 2016

Fundaţia „Cuvântul care zideşte”, patronată de Arhiepiscopia Craiovei, împlineşte anul acesta 15 ani de activitate neîntreruptă. Prin numeroasele proiecte şi activităţi culturale desfăşurate până în prezent, ONG-ul reprezintă un resort indispensabil în educaţia religioasă şi viaţa culturală din Cetatea Băniei.

Săptămâna aceasta, în contextul lucrărilor Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Craiovei (din 23 ianuarie 2016), am încercat să creionăm principalele coordonate ale activităţilor culturale, educative şi culturale din eparhie. În toate acestea, Sectorul cultural al Arhiepiscopiei este prijinit de un partener de nădejde. Este vorba de Fundaţia „Cuvântul care zideşte”, instituţie non-profit, funcţionabilă cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei. Evocarea principalelor activităţi desfăşurate de Fundaţia „Cuvântul care zideşte” în anul precedent este întărită de prilejul unei frumoase aniversări. 15 ani rodnici de împliniri cultural-educaţionale, aşezate în slujba Bisericii Oltene. Între numeroasele proiecte implementate până în prezent, fundaţia „ziditoare” de cultură şi spiritualitate ortodoxă şi-a stabilit câteva repere de tradiţie în activităţile organizate an de an.

Evenimente culturale, festivaluri-concurs şi campanii umanitare

Cel dintâi dintre evenimentele culturale, organizate de fundaţie anul trecut, a fost activitatea „Picuri de lumină şi viaţă”, organizată la 23 ianuarie 2015. Au fost marcaţi astfel cei „165 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu și 156 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor Române”. Gazda acestei întâlniri de suflet a fost Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” din Craiova.

Campania „Micul samarinean milostiv”, desfăşurată în perioada septembrie 2014-aprilie 2015, a adunat fonduri pentru elevii cu probleme sociale din Arhiepiscopia Craiovei. Voluntarii fundaţiei au confecţionat în acest sens diferite obiecte de artizanat, care au fost ulterior vândute pentru ajutorarea copiilor săraci. Acelaşi scop l-a împărtăşit şi campania „Dar cu drag, de mărţişor”. Sub acest deviz, elevii din şcolile craiovene, alături de profesorii de religie, au realizat diferite modele de mărţişoare, care au fost mai apoi vândute pentru strângere de fonduri. Tot în acest scop a fost iniţiată şi campania „2% sprijin pentru viitor” (ianuarie-mai 2015). Fondurile obţinute au fost direcţionate către: susţinerea copiilor cu rezultate foarte bune la învăţătură, prevenirea abandonului şcolar, consilierea tinerilor aflaţi în situaţii de risc, organizarea de activităţi cu caracter cultural.

Anul acesta, Festivalul de tradiţii şi obiceiuri pascale „Îngerul a strigat” a adunat peste 300 de participanţi din toată Oltenia. Activitatea a avut loc în data de 16 aprilie 2015, în sala de festivităţi a Căminului „Renaşterea” din Craiova. În cadrul programului „Şcoala altfel”, fundaţia a pus la dispoziţia profesorilor de religie o serie de programe interactive, spre folosul elevilor de gimnaziu sau liceu. Alături de voluntarii ONG-ului, cei mici au vizitat cele mai importante biserici ale oraşului, Centrul de restaurare al „Facultăţii de Teologie” din Craiova, muzeele şi instituţiile de cultură din oraş.

Festivalul „Sfântul Ioan Gură de Aur” este singurul concurs de oratorie creştină din Mitropolia Olteniei. An de an prezintă un deosebit interes în rândul elevilor de liceu. Într-un context propice artei vorbitului, adolescenţii au posibilitatea să pătrundă credinţa dincolo de cuvinte. Anul acesta, faza finală a festivalului a avut loc la Seminarul Teologic „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova, la data de 4 iunie 2015.

Între activităţile anului trecut mai amintim: Festivalul concurs „Icoana – fereastră spre cer” (17 iunie 2015, la Centrul de restaurare al Facultăţii de Teologie din Craiova), Tabăra de excelenţă „Science – Intelligence – Research” (SIR) pentru copiii olimpici din Mitropolia Olteniei, desfăşurată la Mănăstirea Tismana, în judeţul Gorj (6 – 9 iulie 2015), Festivalul concurs de poezie religioasă (4 decembrie, la Centrul de restaurare al Facultăţii de Teologie din Craiova), Festivalul concurs „Glas de înger” (9 decembrie 2015, la Liceul „Charles Laugier”) etc.