Furtuna şi îngerii (II)

La doar o zi după ce a apărut prima parte din povestea "Furtuna şi îngerii", am primit prin e-mail o continuare a acestei poveşti, scrisă de Laurenţiu Milotoiu, un băiat de 11 ani din Săcele, judeţul Braşov. Este prima continuare pe care o citiţi în această pagină nu doar pentru că este prima care mi-a fost trimisă, ci mai ales pentru că ea ne învaţă sau ne aminteşte un lucru atât de important, pe care, din păcate, îl cam ignorăm. Să reflectăm puţin la ce ne spune Laurenţiu cel cu gând frumos: "...pentru orice rugăminte împlinită trebuie adusă şi o mulţumire".

Îngerii au pornit spre Dumnezeu să-I ceară sfat. Întâi au trecut pe lângă nişte stele lucitoare, care le dădură câte o lopată fiecăruia. Apoi s-au întâlnit cu luna, care, aflând necazul oamenilor din cauza furtunii, le-a zis: - N-am nimic mai bun pentru voi decât un sfat: săpaţi cu lopeţile de la surorile mele în norul multicolor şi aruncaţi puful norului peste tot prin lume, şi totul o să fie bine. Îngeraşii au mers mai departe până au ajuns la grădina Raiului. Acolo totul era colorat. Au intrat într-o curte mare şi parfumată de mirosul fructelor şi al florilor. Au pătruns apoi într-un palat imens de alabastru, cu uşi de argint şi acoperişul de aur. Îngerii s-au sfătuit cu Dumnezeu, propunându-I şi ideea lunii, cu care El a fost de acord. Îngerii şi-au chemat nişte ajutoare care au despărţit norul în mai mulţi norişori, pe care i-au împrăştiat prin toată lumea. După aceea, fiecare a luat câte o lopată în mână şi a început să sape în nor, aruncând puful norului colorat prin toată lumea. Puful, fiind uşor, a plutit prin aer până ce s-a aşezat pe toate lucrurile lumii, redându-le culoarea pe care o avuseseră mai înainte. Ba, chiar mai mult, le dădu o culoare mai vie, şi toate străluceau de parcă ar fi fost noi. În dimineaţa următoare, toată lumea era afară jucându-se, alergând şi dansând prin puful colorat. Toţi copiii din cartier construiră un om ca de zăpadă din puful multicolor. Rareş însă nu ieşi afară. De ce? Pentru că el Îl rugase pe Dumnezeu şi pe îngerii Săi să readucă culorile lumii. Iar pentru orice rugăminte împlinită trebuie adusă şi o mulţumire. Aşa că Rareş nu ieşi afară pentru că voia să le mulţumească îngerilor şi lui Dumnezeu pentru împlinirea rugăminţii lui.