Furtuni violente în Europa

Data: 11 Iunie 2007

Cel puţin 27 de persoane au fost rănite uşor în sud-vestul Germaniei în urma unor furtuni puternice care au provocat perturbări ale traficului feroviar, rutier şi aerian în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, au anunţat autorităţile locale, citate de AFP. Paisprezece persoane au fost rănite în timp ce participau la o sărbătoare în aer liber la Wenden (vest). Un camping din Renania-Palatinat a fost lovit de fulger, ceea ce a provocat complicaţii cardiace unui număr de 13 persoane aflate în apropiere, dintre care patru au fost spitalizate, a anunţat poliţia.

Totodată, în Elveţia, militarii au intervenit în nordul ţării pentru a îndepărta efectele produse de ploile puternice de ieri, ce au dus la inundarea mai multor sate şi la înecarea a trei persoane, informează AP. „Aproximativ 50 de locuinţe de pe o suprafaţă mică au fost distruse. A fost o furtună foarte puternică, complet neaşteptată de către serviciile meteorologice“, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării şi Protecţiei Civile de la Berna.