Găgăuzii îşi sărbătoresc independenţa
Autorităţile autonomiei găgăuze din sudul Republicii Moldova se pregătesc să sărbătorească, la 19 august, 21 de ani de la autoproclamarea Republicii Găgăuze, care nu a fost recunoscută pe plan internaţional. Analiştii de la Chişinău comentează aceasta drept o nouă provocare la adresa Chişinăului. Republica Găgăuză a fost proclamată la 19 august 1990, în cadrul unui congres al deputaţilor din sudul fostei RSS Moldoveneşti. Provincia nu a fost recunoscută pe plan internaţional, dar a existat de facto până la sfârşitul anului 1994, când Parlamentul de la Chişinău a votat o lege prin care a oferit acesteia statut de autonomie. Unitatea Teritorial Autonomă Gagauz Yeri (Găgăuzia) are o populaţie de circa 155 mii de persoane, dintre care peste 80% găgăuzi (populaţie ortodoxă, de origine turcă).