„Gala gratitudinii” în comuna Gavojdia din Timiș
Sub genericul „Gala gratitudinii”, în biserica Parohiei Gavojdia, județul Timiș, a avut loc joi, 23 octombrie, o manifestare bisericească și culturală deosebită, organizată de „Asociația Primarilor din Banatul Istoric”, Primăria locală și „Uniunea Ziariștilor din Banatul Istoric”.
La întâlnire au participat Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului; peste 80 de primari din județele Timiș, Caraș-Severin, Arad și Hunedoara; părintele Ionel Popescu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei; părintele protopop Ionuț Furdean; preotul paroh Emanuel Vântu; preoții din parohiile vecine, precum și numeroși credincioși.
Coordonatorul acestei manifestări, scriitorul și jurnalistul Vasile Todi, a rostit cuvântul de deschidere. La rândul său, primarul Dănuț-Toma Stoica, în numele Consiliului local, a oferit titlul de cetățean de onoare al comunei Gavojdia Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului.
Diplome de excelență și plachete au fost decernate apoi tinerilor muzicieni Roman Bugar din Serbia, violonist, fost director al Filarmonicii din Novi Sad, și lectorului univ. dr. Vlad Popescu de la Facultatea de Muzică din Timișoara, inițiatorul și organizatorul Festivalului de Muzică de Cameră „Eufonia”. De asemenea, diplome de recunoștință au fost acordate lui Ionel-Silviu Antanas, Casian-Ioan Oprea, Nicolae-Anton Craia și Ilie Covaci, pentru modul deosebit în care sprijină activitățile bisericești ale Parohiei Gavojdia.
În încheiere, Înaltpreasfinția Sa a adresat un cuvânt de recunoștință primarului și consilierilor locali pentru distincția primită și pentru faptul că au fost onorați și credincioși ai parohiei.
La finalul manifestării, un grup de elevi ai școlii din localitate, îmbrăcați în costume tradiționale, a interpretat un buchet de cântări bisericești, conform mitropolia-banatului.ro.