Gânduri şi simţăminte la început de an şcolar

Începutul noului an şcolar ne oferă prilejul de a mărturisi câteva gânduri, însoţite de rugăciuni înaintea Atotmilostivului Dumnezeu, spre a dărui harul Său izvorâtor de putere şi nădejde la acest nou început de drum, deopotrivă, elevilor, profesorilor şi părinţilor, pentru a învinge curajos greutăţile şi piedicile de tot felul, cauzate de criza materială şi morală prin care trece societatea noastră, în general, şi şcoala românească, în special.

Rândurile de faţă nu îi vizează doar pe elevii dornici să înceapă şcoala, ci îi are în vedere şi pe acei copii care, datorită dificultăţilor materiale, dar şi altor cauze, sunt pe punctul de a o abandona, periclitându-şi viitorul, uneori în mod ireparabil. Este salutară, în acest context, decizia Patriarhiei Române de a iniţia proiectul „Alege şcoala“, ce se va desfăşura pe parcursul a trei ani, prin implicarea preoţilor cu scopul de a preveni şi combate fenomenul abandonului şcolar, precum şi de a soluţiona cazurile de delincvenţă juvenilă, prin organizarea la nivel parohial a programelor de catehizare „Şcoala de duminică“. Astfel, peste 18.000 de copii, atât din mediul rural, cât şi urban, inclusiv de etnie rromă, cu vârste cuprinse între 6 şi 16 ani, vor beneficia de sprijin, fiind cooptaţi şi la concursuri şi tabere de creaţie cu un caracter educativ-catehetic, urmând să fie selectaţi după criterii bine stabilite. Acest proiect se va desfăşura în armonie şi strânsă conlucrare cu programul catehetic „Hristos împărtăşit copiilor“, cunoscut deja copiilor din aproape întreaga ţară. Proiectul şi programul au constituit teme de analize şi dezbateri în cadrul Congresului Naţional din zilele 2-3 septembrie 2009, la Mănăstirea Brâncoveanu - Sâmbăta de Sus, desfăşurat cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi cu prezenţa IPS. Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului. Congresul a reunit inspectori patriarhali şi de la eparhii, responsabili cu programele catehetice, dar şi o seamă de invitaţi din ţară şi străinătate. Acest eveniment a fost mediatizat deja pe canalele Trinitas, urmând ca în câteva săptămâni să fie dat publicităţii şi documentul final. Educaţia copiilor presupune efort de echipă Trebuie să amintim, cu realism şi responsabilitate, că criza în care ne găsim nu este cauzată doar de problemele economice, ci şi de cele de ordin moral. Iar pentru eliminarea acestor cauze este necesar efortul comun al profesorilor, părinţilor, al celorlalţi educatori, bine ştiind că educaţia nu este un act singular şi exclusivist, ci unul care presupune efort de echipă. De aceea, toate disciplinele şcolare îşi au importanţa şi partea lor de contribuţie, sprijinite continuu de celelalte activităţi, în primul rând de cele educativ-creştine. În acest mod trebuie înţeleasă şi importanţa majoră a orei de religie, pentru menţinerea căreia în curriculum-ul şcolar al trunchiului comun Patriarhia Română a insistat în repetate rânduri, la unison cu reprezentanţii tuturor cultelor din România. Nu ca ceva impus, ci ca mijloc de educaţie ce se regăseşte în planurile de învăţământ din majoritatea ţărilor membre ale Uniunii Europene. Şi să nu uităm: între puţinele binefaceri reale pe care ni le-au adus jertfele din însângeratul decembrie 1989 se numără şi ora de religie, iar ignorarea şi abandonarea ei ar însemna, o dată cu pierderile în plan moral, şi ofensă faţă de jertfele celor căzuţi, care au luptat şi au murit pentru o altfel de educaţie, decât cea materialist-ateistă. Pentru toţi cei implicaţi direct în actul educaţional, profesori, părinţi şi elevi, este de importanţă vitală ca fiecare să-şi cunoască, în mod responsabil, chemarea. Chiar cuvintele cheie, educaţie, profesor şi elev, exprimă, prin înţelesul lor etimologic, această responsabilă chemare. Toate trei provin din limba latină, limbă care, aşa cum se cunoaşte, a dat aproximativ 60% dintre cuvintele limbii noastre. Astfel, „educaţie“, din „educo- educare“ („a educa“), înseamnă originar „a scoate din“, „a ridica“, în plan pedagogic înţelegând, astfel, a-l scoate pe copil din starea de ignoranţă şi instincte primare şi a-l ridica pe treptele ştiinţei şi ale bunelor purtări. „Profesor“, compus din „pro“ şi „for, fari“, înseamnă „a spune ceva înaintea cuiva, a depune mărturie“. Înţelegem, aşadar, că profesorul este un martor şi un mărturisitor al ştiinţei, dar şi al spiritualităţii noastre creştine. Iar cuvântul „elev“, intrat în vocabularul nostru prin filieră franceză (élčve â elev, élever â a ridica), provine din latinescul „elevare“, care înseamnă „a ridica de la pământ, a înălţa dintr-o stare...“ , elevul fiind chemat, astfel, să se înalţe continuu spre ceva folositor sieşi, familiei lui şi, nu în ultimul rând, patriei, cu tot ce înseamnă acest cuvânt sacru, din punct de vedere material şi spiritual: teritoriul, bogăţiile, populaţia, limba, cultura, religia ş.a. Susţinem, dimpreună cu toţi factorii de răspundere, o şcoală românească modernă, de nivel european, dar cu păstrarea şi cultivarea valorilor noastre sfinte şi tradiţionale. Cine spune că-şi iubeşte ţara trebuie să poată rosti o dată cu poetul nostru cel mai reprezentativ, Mihai Eminescu: „Iubirea de ţară e pururi şi pretutindeni iubirea trecutului; patria vine de la cuvântul «pater» şi numai oamenii care ţin la instituţiile părinţilor lor, la petecul lor de pământ sfinţit cu sângele părinţilor, pot fi patrioţi!“ (Opera politică, ed. 1941, II, 328). Cultivarea înţelepciunii Scriptura ne cheamă să râvnim dobândirea înţelepciunii, căci înţelepciunea, spune Sfânta Carte, este mai bună decât pietrele preţioase (Pilde 8, 11). De aceea, la slujba care se oficiază la început de an şcolar se spune, la un moment dat: „Ne rugăm Domnului Dumnezeului nostru, ca să caute cu milostivire asupra şcolarilor acestora, să le trimită în inimi, minte şi grai, duhul înţelepciunii, al ştiinţei, al evlaviei şi al fricii Sale...“. Ştim, apoi, că Mântuitorul Iisus Hristos S-a arătat în lume, nu numai ca Arhiereu şi Împărat, ci şi ca Învăţător. Pildele şi sfaturile Lui sunt de o frumuseţe inefabilă şi de o pedagogie fără egal. Urmând acestor sfaturi, Părinţii Bisericii au evidenţiat la rândul lor importanţa capitală a studiului: „Îndeletniceşte-ţi mintea cu învăţătura, ca să nu gândească la lucruri rele“, nota Sfântul Chiril al Ierusalimului, în „Procateheză“. Iar Sfântul Ioan Gură de Aur a mărturisit că „învăţătura cu cât se răspândeşte mai mult, cu atât face mai puternice sufletele pe care acestea o primesc“. La rândul lor, marii dascăli ai neamului românesc s-au pronunţat, de la catedră sau prin scris, pentru ridicarea culturală a poporului, ca unică şansă de prosperitate şi civilizaţie. Dintre aceştia, am da un singur exemplu: profesorul academician Simion Mehedinţi (1869-1962), unul dintre cei mai mari pedagogi români, ignorat şi marginalizat de regimul comunist de tristă amintire, datorită puternicelor sale convingeri creştine. El propune, ca prim pas în cultura naţională, însuşirea şi folosirea corectă a limbii române: „Cel dintâi semn vădit al pătrunderii în cultura românească, spune el, este cunoaşterea şi stăpânirea deplină a limbii româneşti. Limba e haina sufletului. După limbă se poate vedea, repede, dacă cineva e din stânca de mijloc a poporului, sau este o biată ţărână mărginaşă, frământată sub picioarele străinilor...“ (Poporul. Cuvinte către studenţi). Nu doar informare, ci şi formare Strădaniile copiilor nu vor ţinti doar realizarea profesională, oricât de avantajoasă ar fi, nici doar obţinerea unor note mari, în urma acumulării de cunoştinţe teoretice. „Non scholae discimus, sed vitae“ („nu pentru şcoală învăţăm, ci pentru viaţă“), a spus cândva filosoful Seneca. Cu toţii învăţăm pentru viaţă, cea de aici, dar numai în perspectiva celei viitoare. Să reţinem, aşadar, că scopul suprem al educaţiei este formarea pentru viaţă, formarea caracterului moral-creştin. Copiii să devină, în final, oameni de caracter. Iar cuvântul „caracter“, provenit din grecescul „haractir“, înseamnă încrustătură, adâncitură sculptată, formă dăltuită. În sens pedagogic, amprenta imprimată în firea omului prin educaţie. Să ajute Cel de Sus ca toţi profesorii să dăltuiască în sufletele şcolarilor cele mai frumoase şi folositoare învăţături, spre împlinire personală şi spre slujirea patriei în sânul căreia s-au născut şi cresc!