Gazele naturale se scumpesc cu aproape 6%
Preţul gazelor naturale pentru clienţii casnici va creşte, începând cu data de 1 august 2018, cu 5,83%, informează Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Ministerul Finanţelor a iniţiat un proiect de hotărâre de Guvern, potrivit căruia preţul de producţie internă al gazelor va fi plafonat la 55 de lei pe MWh până la 30 iunie 2021. „Este o măsură bună dacă se va adresa consumatorilor casnici şi firmelor mici şi mijlocii”, spune Florin Jianu, reprezentantul IMM-urilor.
Membrii Comitetului de reglementare al ANRE şi-au motivat decizia invocând solicitările furnizorilor de gaze naturale şi analiza minuţioasă a costurilor reflectate în preţul final. Iar solicitările furnizorilor au venit ca urmare a faptului că, începând cu data de 1 aprilie 2017, preţul de achiziţie a gazelor din producţia internă s-a liberalizat, iar producătorii au libertatea să vândă la un preţ care nu mai este reglementat.
În prezent, gazele naturale de provenienţă internă se vând pe piaţa concurenţială, inclusiv pentru clienţii casnici, preţul de achiziţie al acestora fiind stabilit liber, pe baza cererii şi a ofertei.
ANRE precizează că, în perioada ianuarie 2013 - aprilie 2017, prin calendarele de liberalizare stabilite prin memorandumuri şi hotărâri de Guvern, evoluţia preţului producţiei interne a crescut de la 45,71 la 60 lei/MWh la consumatorii casnici.
Odată cu liberalizarea pieţei, începând cu 1 aprilie anul trecut, preţurile de vânzare la producătorii interni de gaze au oscilat astfel: 67,99 lei/MWh – din aprilie 2017, 68,50 lei/MWh - iunie 2017, 67,52 lei/MWh - august 2017, 70,33 lei/MWh - 2017, 71,11/MWh lei - decembrie 2017 şi 73,85 lei/MWh - din martie 2018.
În ceea ce priveşte preţul de vânzare a gazelor din producţia internă, conform contractelor deja încheiate pe piaţa centralizată, cu livrare în perioada august 2018 - martie 2019, acesta va creşte de la 77,72 lei/MWh - pentru august 2018, până la 80,25 lei/MWh - pentru martie 2019.
Cu alte cuvinte, din ianuarie 2013, când MWh era de 45,71 lei, preţul la gazele naturale din producţia internă ajunge la 80,25 lei/MWh, în martie 2019, adică o creştere de 75,56% înregistrată în şase ani.
Dar, pe lângă gazele din producţia internă, România importă anual o cantitate de gaze pentru acoperirea necesarului de consum estimat în sezonul rece, iar preţul de import a evoluat şi el astfel: 80,14 lei/MWh din aprilie 2017, 79,39 lei/MWh din octombrie 2017, 91,02 lei/MWh din ianuarie 2018 şi 94,58 lei/MWh din martie 2018.
ANRE mai arată că, potrivit prevederilor legale, în preţul final pentru consumatorii casnici intră, pe lângă preţurile gazelor din piaţa internă şi preţurile gazelor din import, şi tarifele de transport, de distribuţie, de înmagazinare şi de furnizare, acestea fiind, în continuare, reglementate de ANRE.
Preţul gazelor naturale a fost un subiect mult discutat în ultimele zile în urma declaraţiilor ministrului finanţelor privind intenţia Guvernului de a plafona preţul gazelor. Pe site-ul ministerului a şi fost publicat un proiect de HG potrivit căruia preţul de vânzare a gazelor naturale din producţia internă la producători ar putea fi plafonat la 55 lei/Mwh până la 30 iunie 2021, motivaţia fiind „asigurarea unui mediu concurenţial corect pentru sectorul de gaze naturale din România şi stoparea creşterii necontrolate a preţurilor gazelor naturale din producţia internă”.
Potrivit lui Florin Jianu, preşedintele Consiliului Naţional pentru Întreprinderi Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), plafonarea preţului gazelor este o măsură bună dacă se va adresa consumatorilor casnici şi firmelor mici şi mijlocii, dar că plafonarea trebuie să se refere la consumatorul final.
La rândul său, ministrul finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat că intenţia Guvernului de a plafona preţul gazelor este o măsură comunistă până la un punct, dar necesară, întrucât pe această piaţă nu există concurenţă, iar companiile cresc preţurile după bunul plac.