Gazele şi curentul nu se vor scumpi din toamnă
Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Petru Lificiu, a declarat că nici preţul energiei electrice şi nici cel al gazelor nu va creşte în această toamnă. Preţul gazelor naturale livrate consumatorilor români nu va înregistra creşteri în toamnă, acesta putând chiar să scadă cu câteva procente, a declarat preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Petru Lificiu. „Preţul la gaze naturale nu va creşte. În funcţie de modul cum va reuşi să pornească economia, vom reuşi să ţinem această solidaritate guvernamentală şi naţională într-un fel în care să meargă această ţară. Poate chiar să şi scadă câteva procente. Găsim soluţii să stabilizăm factura şi să reglăm economic de acolo de unde nici operatorul să nu aibă probleme, dar nici consumatorul“, a spus preşedintele ANRE.