Gazoduct România - Republica Moldova
Uniunea Europeană (UE), Banca Europeană pentru Investiţii (BEI) şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) vor oferi un pachet de finanţare de 92 milioane de euro pentru construcţia unei conducte de gaz natural între România şi Chişinău, potrivit unui comunicat al BERD, citat de Mediafax. Proiectul va completa conectarea sistemelor de transmisie de gaz ale României şi Moldovei, legând Chişinăul de interconectorul dintre Iaşi şi Ungheni, oraş din Moldova, aflat la graniţa cu România. Peste 90% din energia folosită în Moldova depinde de importuri.