George W. Bush, despre 11 septembrie 2001
Fostul preşedinte american George W. Bush a acordat un interviu în care a vorbit despre atentatele de la 11 septembrie 2001, despre deciziile pe care a fost nevoit să le ia în acea zi, despre cum atacurile i-au schimbat mandatul de preşedinte. "A fost o zi monumentală, care mi-a schimbat preşedinţia complet. Am devenit un preşedinte într-un război. Era ceva ce nu anticipasem şi nu am vrut să fiu implicat în aşa ceva", a declarat fostul preşedinte american într-un interviu pentru "National Geographic". Peter Schnall, care a realizat interviul cu fostul preşedinte american, a declarat pentru CNN că acesta a avut loc pe parcursul a cinci ore, în două zile. Conform documentaristului, preşedintele a fost copleşit de eveniment.