Germania ridică o parte dintre restricţiile pentru români

Data: 08 Decembrie 2011

Românii absolvenţi de facultate care cer un loc de muncă potrivit pregătirii lor, persoanele care încep o pregătire profesională într-o întreprindere şi cei care accesează locuri de muncă sezoniere nu vor mai avea nevoie de permis de muncă pentru Germania, începând din 2012. "Aceste măsuri, aprobate de Guvernul federal de la Berlin, au ca scop înlesnirea accesului forţei calificate de muncă din România pe piaţa muncii din Germania", informează un comunicat al Ambasadei Germaniei la Bucureşti. Totodată, în cazul locurilor de muncă în care pregătirea şi calificarea profesională este una standardizată, a fost exclusă verificarea priorităţii. Astfel, nu se va mai verifica, mai întâi, dacă pentru acel loc de muncă există, în Germania, o persoană în căutarea unui loc de muncă. "Începând cu 2012, va fi mult mai uşor pentru anumite categorii de români să lucreze în Germania. Interdicţii privind libera circulaţie a forţei de muncă pentru români vor continua însă să existe doar în locurile de muncă unde cerinţele de calificare sunt reduse", a explicat ambasadorul Germaniei, Andreas von Mettenheim.