Germania şi Italia, principalii parteneri comerciali ai României
Principalii parteneri ai României pentru activităţile de import şi export al bunurilor de larg consum, în 2011, au fost Germania, Italia şi Ungaria, primele două ţări reprezentând un procentaj de aproape 80%, se arată într-un raport privind piaţa unică europeană, prezentat în cadrul unei dezbateri de specialitate organizate de Reprezentanţa Comisiei Europene (CE) în România. Potrivit documentului, cu indicatori de 41,4% (Italia), respectiv 38,5% (Germania), cele două ţări s-au aflat în prim-planul schimburilor comerciale import-export în cursul anului trecut.