Germania va avea în acest an 4 milioane de şomeri

Data: 16 Feb 2010

Ministrul german al Muncii, Ursula von der Leyen, a declarat că prevede în medie, în 2010, 3,7 milioane de şomeri, comparativ cu o medie de 3,4 milioane, în 2009, relatează AFP. „Vom avea în faţă, de asemenea, luni dificile în cursul cărora ne vom apropia de 4 milioane de şomeri“, a avertizat oficialul german, într-un interviu acordat cotidianului „Bild am Sonntag“. Comparativ cu alte ţări, piaţa forţei de muncă din Germania arată o anumită rezistenţă în această perioadă de criză datorită unei economii sociale de piaţă care s-a dovedit puternică şi pentru care lumea „ne invidiază“, a explicat ministrul creştin-democrat.

„În timp ce în alte ţări şomajul creşte considerabil, în străinătate se vorbeşte de miracolul german privind locurile de muncă“, a subliniat Ursula von der Leyen. Ea a explicat că acest lucru se datorează faptului că „societăţile care au recurs la şomaj parţial şi-au păstrat personalul“. Măsura şomajului parţial, în care statul îşi asumă două treimi din salariul angajaţilor vizaţi, este prevăzută în vremuri normale pentru maximum şase luni, dar a fost extins din cauza anvergurii crizei. Germania a anunţat în 2009 cea mai rea recesiune cu care s-a confruntat în perioada postbelică, cu un regres de 5% din PIB-ul său, dar guvernul german se aşteaptă la o creştere de 1,4% anul acesta. Economia germană este foarte dependentă de comerţul internaţional, precizează AFP.