Gestul delicat al ținerii de mână

Pornind de la faptul că, pe om, Dumnezeu l-a făcut și l-a zidit cu mâna Sa, în timp ce toate celelalte creaturi au fost făcute doar cu Cuvântul, termenul de „mână”, fie în sensul propriu, de organ al corpului, fie în sensul figurat, are o mulțime de semnificații. În cele ce urmează, eu mă voi limita doar la gestul uman de comunicare, de maximă duioșie ce ne însoțește pe tot parcursul întregii vieți, gestul delicat al ținerii de mână.

Și pornind pe scara vieții, constatăm că întâia comunicare cu noul născut începe prin intermediul mâinii. Îi dăm la început un deget, apoi îi dăm mâna întreagă și ținerea aceasta de mână rămâne o permanență pe parcursul primei copilării. Pentru a se simți în siguranță, el, copilul, cere mamei să-l ia în brațe și să-l țină cu mâna la pieptul ei. Apoi, la vârsta fragedă, copiii sunt puși să se țină de mână doi câte doi. Este vorba despre constituirea rândului și despre așezarea lor în ordine și de aici termenul de rânduială, pe care ținerea de mână o ușurează și o structurează. Apoi ținerea de mână a tinerilor adolescenți, a tinerilor maturi, este un gest de duioșie și de delicatețe umană. Cât foc sacru se transmite, câtă mărturisire tainică, câtă puritate, câtă simplitate și câtă nevinovăție!

Înainte de căsătorie, tânărul merge să ceară mâna alesei sale de la părinții ei. Apoi, la nuntă, mirilor li se împreună mâinile în momentul consacrării Tainei Cununiei, când preotul invocă prezența Duhului Sfânt și zice: „Unește-i pe dânșii într-un gând, încununează-i într-un trup...”, și toate celelalte. Este o ținere de mână unică pentru că acum mâinile sunt de același fel: mâna dreaptă a mirelui ține mâna dreapta a miresei. Mai multe țineri de mână alcătuiesc înlăn­țuirea horei, cerc sfânt care închide întru deschidere comunicarea unei co­munități, cântând „Isaia dăn­țuiește”. Însuși Dumnezeu e prins în acest cerc sacru, ca odinioară la Cana Galileii. Apoi, toată viața e nevoie de acest gest gingaș, care are menirea de a aplana orice asperitate și de a apropia inimile celor doi. Mai ales bătrânii sunt văzuți adesea ținându-se de mână, sprijinindu-se reciproc și încurajându-se. Unora poate li se pare gestul puțin desuet. Dar câtă îndu­ioșătoare mărturisire, a unei vechi legături de suflet, ca un amurg al unei zile frumoase. Căci cât o zi li se pare a fi fost viața lor. „În orașul în care plouă/ De trei ori pe săptămână/ Un bătrân și o bătrână/ Merg ținându-se de mână”, constata în nemuritoare versuri bătrânul Minulescu.

De foarte mare importanță este apoi comunicarea întru încurajare cu bătrânii muribunzi, care se face mai ales prin ținerea mâinilor lor în ale noastre. Limbajul mâinilor este mai potrivit și mai indicat chiar decât al cuvântului. Un Sfânt Părinte ne îndeamnă ca în astfel de situații să evităm vorbirea și să apelăm la limbajul mâinilor. Să luăm mâna celui suferind și să-l asigurăm că-i stăm alături. Să o ținem așa îndelung și să comunicăm prin strângeri calde succesive până ce vom simți că cel bolnav se depărtează și încet, încet nu mai răspunde. Ei bine, pentru acel muribund, acea strângere de mână, acel mod de a-i fi aproape valorează mai mult decât tot aurul din lume.

Ca preot, cu o slujire de peste cinci decenii, păstrez în memoria inimii miile de mâini ale pruncilor veniți la Taina Botezului, miile de mâini împreunate ale tinerilor veniți la Taina Cununiei, miile de mâini bătrâne, încrucișate pe piept, la ceasul trecerii întru viața cea neîmbătrânitoare. Așadar, orice strângere de mână care este racordată la inima omului poate deveni o binecuvântare. Doi oameni care se țin de mână devin prin mâinile lor vase comunicate și orice ținere de mână înseamnă o „susținere”, adică o „ținere sus” a ființei celuilalt, a inimii aceluia, precum suntem chemați și îndemnați la Sfânta Liturghie când zicem „Sus să avem inimile!” și mâinile!

Se cuvine, așadar, să ne dăm mâna unii cu alții, să ne dăm mână de ajutor unii altora, să punem mână de la mână pentru plinirea celor cu lipsă, să ducem de mână pe cei care au nevoie de călăuzire, să fim în toate cu mâna pe inimă, să avem mână bună și mână ușoară în orice lucrare a noastră, să fim mâna dreaptă a celor care fac binele, să fim mână de fier când ni se cere lucrare responsabilă, să devină mâna noastră semn și simbol de binecuvântare, întru curată și nevinovată iubire, întru prindere de curaj și întărire în nădejde. Amin!