Ghid Michelin pentru excursii fără mașină
Celebrul Ghid Michelin anunţă publicarea unui nou ghid turistic, destinat descoperirii Franţei la bordul trenurilor regionale, relatează AFP. Intitulat „Vacances en train” (Vacanţe cu trenul), ghidul urmează 40 de linii de tren expres regional. Formula reprezintă un concept revoluţionar la Ghidul Michelin, celebru datorită publicaţiilor sale create în 1900 pentru a oferi îndrumări primilor şoferi. (C. Z.)