Ghiduri pentru gospodărirea eficientă a pădurilor
Romsilva va elabora o serie de ghiduri privind gospodărirea eficientă a pădurilor, unul dintre acestea fiind destinat comunităţilor locale, ghiduri ce vor contribui la dezvoltarea economică. Gheorghe Mihăilescu, directorul general al Romsilva, a vorbit în cadrul unui simpozion, organizat la Academia Română cu ocazia Zilei Internaţionale a Pădurilor, despre importanţa unei educaţii forestiere încă de la vârsta preşcolară, întrucât „păduri sănătoase înseamnă comunităţi sănătoase şi o economie prosperă”. Soluţii pentru revigorarea acestui sector au fost prezentate.
Aproximativ 48% din totalul pădurilor din România, respectiv 3,14 milioane de hectare, se află în proprietatea publică a statului şi sunt administrate de Romsilva - Regia Naţională a Pădurilor. Cu ocazia Zilei Internaţionale a Pădurilor, marcată în fiecare an la nivel mondial în data de 21 martie, la Academia Română a avut loc simpozionul cu tema „Pădurile şi educaţia. Activitatea silvicultorilor în dezvoltarea şi apărarea pădurilor - mijloc de educare în spiritul respectului faţă de pădure”.
Cu această ocazie, conducerea Romsilva a anunțat că va continua campaniile de conştientizare a importanţei pădurilor şi va elabora o serie de ghiduri. Două vor fi destinate educaţiei preşcolarilor şi şcolarilor, iar unul comunităţilor locale pentru o mai bună gospodărire a pădurilor private. „Vom continua proiectele educaţionale, pentru că apreciez că este obligaţia noastră ca profesionişti să educăm tânăra generaţie. Vom crea două cărţi, una pentru grădiniţă şi una pentru ciclul primar. De asemenea, mai doresc să creăm un Ghid al gospodăririi pădurilor private, apreciind că este necesar având în vedere schimbarea regimului juridic al proprietăţii în România, dar şi nevoia de educaţie şi consolidare a proprietăţii private”, a spus directorul general al Romsilva, Gheorghe Mihăilescu, citat de Agerpres. Acesta a subliniat faptul că toate comunităţile locale trebuie să înţeleagă că un mod de gospodărire corespunzător al unei păduri aduce o serie de beneficii.
„Păduri sănătoase înseamnă comunităţi sănătoase, o economie prosperă şi o educaţie forestieră, care este esenţială pentru a preveni înstrăinarea omului de natură pentru a sensibiliza societatea în adoptarea unui stil de viaţă sustenabil şi pentru a integra problemele de mediu în componenta pedagogică. Pe măsură ce tot mai mulţi oameni trăiesc la oraşe şi sunt tot mai departe şi desprinşi de natură, va trebui să promovăm o mai bună înţelegere şi conştientizare a importanţei pădurilor şi a beneficiilor acestora pentru întreaga societate şi mai ales să mergem spre copii încă de la vârstă fragedă. Comunităţile locale trebuie să înţeleagă că un mod de gospodărire corespunzător a unei păduri asigură un mediu plăcut, materie primă pentru alte ramuri economice, mai multe locuri de muncă şi o sursă de energie fără sfârşit”, a subliniat şeful Romsilva.
Statisticile oficiale arată că pădurile acoperă o treime din suprafaţa terestră a planetei şi au un rol important de protecţie, dar și economico-social. Pădurile au un rol crucial în stocarea emisiilor de dioxid de carbon şi atenuarea impactului încălzirii globale, fiind parte a unor ecosisteme complexe, fixează solul şi filtrează aerul şi apa.
Într-o întâlnire cu oficiali ai Băncii Mondiale, secretarul de stat Daniel-Constantin Coroamă a precizat că Ministerul Apelor şi Pădurilor este interesat de derularea unor proiecte axate pe reconstrucţia ecologică a terenurilor degradate şi pe corectarea torenţilor. De asemenea, acesta a spus că Ministerul Apelor şi Pădurilor se află într-o procedură de cartare şi identificare a pădurilor virgine şi cvasivirgine pentru a fi introduse în Catalogul Pădurilor Virgine. „Şi dacă tot vorbim despre păduri, România are implementat un Sistem Informaţional Integrat de Urmărire a Materialelor Lemnoase, care permite realizarea controlului originii lemnului, denumit SUMAL, ajutându-ne la stabilirea masei lemnoase fără provenienţă. Acest program se află în curs de dezvoltare, în colaborare cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale”, a menţionat secretarul de stat.