Ghiozdane pentru copiii nevoiași

Data: 05 Septembrie 2018

60 de tineri cu posibilităţi materiale reduse din parohiile Buhani cu filia Minead şi din Sebiş I au primit ghiozdane înaintea începerii anului şcolar. Iniţiativa a aparţinut unei tinere arădene, Alexandra Timar, care prin intermediul rețelelor de socializare a reușit să mobilizeze un număr impresionant de oameni să doneze câte un ghiozdan dotat cu cele necesare începerii anului şcolar.

Donaţia de rechizite şcolare face parte dintr-un program mai amplu, prin intermediul căruia au beneficiat de sprijin 500 de copii cu posibilităţi materiale reduse.

„Biserica se implică în buna educație a tinerilor, fiind prezentă nu doar la începutul anului școlar prin săvârșirea slujbei de Te Deum, ci și prin ora de religie aflată în cadrul programelor școlare; prin proiecte educațio­nale și catehetice complexe și concrete de prevenire a abandonului școlar, precum „Alege școala”, „Hristos împărtășit copiilor”, activități parohiale catehetice, activități sociale, tabere școlare etc., fiind astfel un partener educațional de bază în colaborarea Familie - Școală - Biserică pentru copil.

Desigur că, în contextul vremurilor actuale, nu puține sunt acele situații în care, din cauza greutăților de natură socială, mulți tineri sunt în pragul abandonului școlar ori familiile lor fac eforturi deosebite pentru a le întreține școlarizarea. În mediul rural, numeroși copii din zone defavorizate sunt nevoiți să facă naveta, uneori și pe jos, spre a ajunge la școala la care sunt arondați.
În contextul celor amintite mai sus, orice implicare în vederea susținerii actului educațional este un gest nobil, în care stau dragostea și lucrarea lui Dumnezeu.

Este și cazul tinerei arădence  Alexandra Timar, care prin intermediul rețelelor de socializare a reușit să mobilizeze un număr impresionant de oameni spre a veni, la începutul anului școlar, în sprijinul copiilor aflați în zone și situa­ții defavorizate, printr-un ghiozdan dotat cu toate cele necesare începutului de an școlar frumos”, a declarat preotul Valentin-Nicu Herbei, parohul din Minead.

Atât preotul din Buhani, cât şi părintele Beni Ioja, parohul din Sebiș I, mulţumesc atât tinerei Alexandra Timar pentru iniția­tivă și colaborare, cât și tuturor celor care s-au implicat activ în această campanie, atât în numele comunităților parohiale păstorite, cât și în numele beneficiarilor și al familiilor lor, arătându-și deschiderea în a colabora și pe viitor în folosul semenilor aflați în dificultăți.