„Glasul Bisericii în cetate” la Zalău
La Zalău a avut loc o nouă conferință în cadrul seriei „Glasul Bisericii în cetate”, de data aceasta la sala de ședințe a Inspectoratului Școlar Județean Sălaj, în prezenţa Preasfinţitului Petroniu, Episcopul Sălajului. Prof. univ. dr. Adrian Opre, decanul Facultății de Psihologie din Cluj-Napoca, a susținut comunicarea „Suflete în suferință: între duhovnic și psiholog”. Profesorul a încercat să lămurească problema conlucrării dintre preot și psiholog cu scopul tămăduirii sufletești a celui în nevoie şi a arătat că diferențele dintre psihologie și teologie sunt reale, dar nu atât de mari încât să excludă dialogul sau conlucrarea. Psihologia și teologia pot colabora dacă își stabilesc granițele, exploatează elementele de convergență și valorifică în comun locurile de întâlnire, a susţinut prof. dr. Adrian Opre, care a mai arătat că majoritatea tehnicilor psihoterapeutice îşi au originea în practici religioase milenare. În partea a doua a evenimentului, invitatul a răspuns întrebărilor venite din sală. La final, PS Episcop Petroniu a mulțumit prof. dr. Adrian Opre pentru prezența în mijlocul zălăuanilor și a anunțat că șirul de conferințe organizat de Episcopia Sălajului se va relua din octombrie, când începe un nou an universitar.