„Glasul Bisericii în cetate”, la Zalău
Episcopia Sălajului, în colaborare cu Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, organizează seria de conferințe „Glasul Bisericii în cetate”. Organizatorii își propun să invite personalități din diverse zone ale cunoașterii: teologie, istorie, educație, demografie, psihologie, sociologie, medicină, bioetică ș.a.
Prima întâlnire din această serie va avea loc în data de 15 octombrie, ora 17.00, în sala Dialoguri Europene a Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj. În acest cadru, Preasfințitul Petroniu, Episcopul Sălajului, va susține comunicarea „Biserica Ortodoxă Română – istorie și actualitate, realizări și provocări”. Organizatorii își doresc să dezvolte un dialog pe marginea acestei teme, motiv pentru care sunt așteptate cu interes atât participarea unui număr cât mai mare de credincioși și iubitori de cultură, cât și întrebările acestora pe marginea temei. Întrebările pot fi transmise și pe adresa de email conferinta_episcopiasalajului@yahoo.ro, inclusiv în ziua conferinței.