Gorbaciov a fost înmormântat sâmbătă

Data: 05 Septembrie 2022

Funeraliile ultimului lider sovietic, Mihail Gorbaciov, decedat marţi seară la vârsta de 91 de ani, s-au desfăşurat sâmbătă. O ceremonie funerară a avut loc în Sala Coloanelor a Casei Sindicatelor din Moscova, care este locul tradițional în care se organizează funeraliile șefilor de stat și ale marilor perso­nalități. Gorbaciov, care a fost la putere între 1985 și 1991, a fost înmormântat în cimitirul Novodevici, alături de soţia sa, Raisa, decedată în anul 1999. Zeci de politicieni de rang înalt, scriitori şi intelectuali ruşi sunt înhumați în acest cimitir vechi de peste 400 de ani. (C. Z.)