Govora, foarte căutată de cei cu dificultăţi respiratorii

Data: 14 Octombrie 2021

Staţiunea vâlceană Băile Govora, recunoscută de mai bine de un secol pentru tratarea afecţiunilor respiratorii, a devenit în ultima perioadă o destinaţie căutată de persoanele care au avut infecţii cu noul coronavirus, medicii balneologi locali dezvoltând chiar şi un program medical de recuperare special pentru convalescenţii COVID-19.

Potrivit Violetei Niţulescu, direc­torul general al principalului operator de turism din localitate, în bazele de tratament din staţiune au fost tratate anul acesta peste 2.000 de persoane care au trecut prin boală şi au rămas cu dificultăţi de respiraţie, adică mai bine de 80% dintre turiştii care s-au cazat în Băile Govora.

„Încă din vara anului trecut, noi am lansat un pachet turistic pentru recuperarea post-COVID, care cuprinde cazare cu demipensiune, examinare medicală de specialitate şi, ce este cel mai important pentru această recuperare, un număr de proceduri terapeutice, atât inhalatorii, cât şi de kinetoterapie, care îi ajută practic pe cei care au trecut prin boală şi au rămas cu sechele pulmonare să înveţe să respire corect. Nu suntem singurii din ţară care oferim astfel de pachete turistice, dar atuul nostru este că avem o experienţă de peste 100 de ani în tratarea afecţiunilor respiratorii, iar procedurile dezvoltate aici în decursul anilor s-au dovedit benefice în orice boală pulmonară”, a precizat Violeta Niţulescu, pentru Agerpres.

Băile Govora este o staţiune balneară de interes naţional, renumită pentru varietatea şi caracterul terapeutic al apelor minerale cu iod, brom sau sulf, care se folosesc aici de peste 100 de ani în tratamentul afecţiunilor respiratorii, reumatismale şi de piele. (C. Z.)