Graniţele Germaniei rămân închise până în 2011
Guvernul german a decis, ieri, să amâne până în 2011 deschiderea frontierelor pentru muncitorii veniţi din noile state membre ale UE din Europa de Est, o decizie care o izolează în Europa, relatează AFP. Berlinul va face însă excepţie pentru muncitorii calificaţi. Germania obţinuse în 2004, în momentul extinderii Uniunii Europene spre est, permisiunea de a restricţiona accesul pe piaţa internă a muncii până în 2011. Cu excepţia Austriei, celelalte state europene au ridicat restricţiile, cea mai dezvoltată economie din zona euro invocând şomajul, care afectează trei milioane de persoane din ţară, şi riscurile „dumpingului salarial“, generat de situaţia geografică pentru justificarea acestei prelungiri. Dar, în paralel, Berlinul trebuie să facă faţă lipsei de mână de lucru calificată care afectează piaţa locală.
Guvernul german a decis simplificarea regulilor pentru muncitorii calificaţi dornici să imigreze. În special, acesta va reduce, începând de la 1 ianuarie, plafonul venitului minim necesar pentru imigranţii calificaţi la 63.600 de euro pe an, faţă de 86.400 anterior. De altfel, lucrătorii calificaţi veniţi din UE, inclusiv din statele estice, nu vor mai fi nevoiţi să facă dovada că nu ocupă locul de muncă al unui şomer german, aşa cum prevede legea în prezent.