Gratuităţi pe litoral pentru copiii sub 12 ani

Data: 16 Iunie 2009

Preşedintele Asociaţei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), Corina Martin, a anunţat că, începând din această săptămână, copiii sub 12 ani vor avea gratuitate la cazare, în aceeaşi cameră cu părinţii, în 80% dintre hotelurile de pe litoral. Martin a afirmat, la o întâlnire organizată cu operatori de turism din toată ţara, că săptămâna trecută s-a desfăşurat pe litoral o întrunire a Comisiei de Turism din cadrul ANAT, la care au participat reprezentanţi ai hotelierilor din Mamaia, dar şi din sudul litoralului, ocazie cu care a fost luată această decizie. „Le-am spus hotelierilor să iasă cu programe noi, cu pachete noi pentru atragerea turiştilor. Le-am propus să dăm un semnal că şi în România se va practica la cât mai multe hoteluri o politică de tarif pentru copii, care să semene cu politica altor destinaţii din străinătate. Am propus ca un copil până în 12 ani să aibă cazarea gratuită în cameră cu părinţii, dar fără masă gratuită“, a afirmat Corina Martin, care a susţinut că majoritatea hotelierilor de pe litoral au fost de acord cu această propunere. Ea a spus că deja sunt hoteluri de pe litoral care au luat această măsură şi oferă gratuitate pentru doi copii de până în 12 ani, în aceeaşi cameră cu părinţii. În prezent, majoritatea hotelurilor de pe litoral practică tarife reduse cu 50% pentru copii.