Grav accident feroviar la Craiova, provocat „probabil de o mână criminală“
▲ Locomotiva şi opt vagoane ale unui tren de călători au deraiat, în noaptea de duminică spre luni, la câteva minute de la plecarea din Gara Craiova, 15 persoane fiind transportate la spital pentru îngrijiri medicale ▲ „Din primele cercetări, se pare că este vorba de un act intenţionat. Probabil, o mână criminală“, a declarat ministrul Transporturilor, care a exclus ipoteza furtului de fier vechi în acest caz ▲
Locomotiva şi opt vagoane ale unui tren de călători au deraiat, în noaptea de duminică spre luni, la câteva minute de la plecarea din Gara Craiova, mai multe persoane fiind duse la spital în urma accidentului. Accidentul a avut loc în jurul orei 2:30, în dreptul localităţii doljene Cârcea. Opt vagoane şi locomotiva trenului accelerat 1692, care se îndrepta de la Timişoara la Bucureşti, au deraiat. Cei aproximativ 300 de pasageri care se aflau în garnitură au fost evacuaţi din tren cu ajutorul jandarmilor, iar unii călători au spus că a durat circa 20 de minute până au reuşit să iasă din tren, vagoanele fiind răsturnate pe o parte şi multe dintre ele fiind aruncate la câţiva metri distanţă de calea ferată. Prefectul judeţului Dolj, Florin Stancu, a spus că accidentul este „unul fără precedent“ în judeţ. 15 pasageri au fost transportaţi la spital Coordonatorul SMURD Craiova, Luciana Rotaru, a declarat că, iniţial, 15 pasageri au ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean, dar au mai rămas sub îngrijiri medicale doar doi. Dr. Luciana Rotaru a spus că cei doi pacienţi vor rămâne la spital pentru consiliere psihologică din partea unui medic şi a precizat că unul dintre pasageri a suferit un atac de panică, manifestând teamă de a pleca din spital cu un alt mijloc de transport. Ministrul Transporturilor: „A fost un act intenţionat“ Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a afirmat, ieri-dimineaţă, că, din primele cercetări, accidentul feroviar care a avut loc în zona localităţii doljene Cârcea ar fi fost „un act intenţionat“, pentru că de la şina de cale ferată au fost desfăcute mai multe şuruburi. Potrivit ministrului, persoana sau persoanele care au făcut acest lucru „ştiau despre ce este vorba“, pentru că au lucrat cu unelte la desfacerea şuruburilor de la o traversă de cale ferată şi au folosit chiar şi un bidon de ulei pentru ungerea şuruburilor înţepenite şi ruginite din cauza trecerii timpului. „Din primele ipoteze, se pare că este vorba de un act intenţionat. Probabil, o mână criminală. Nu se pune problema că persoana respectivă dorea să fure ceva, pentru că alături era o şină care fusese mai demult demontată şi, dacă ar fi vrut să fure ceva, putea să o ia pe aceasta fără probleme. De altfel, o porţiune de şină are o tonă şi ceva, iar prin zona asta, pe unde nu există drum de acces, este greu de furat“, a declarat Berceanu. În urma accidentului s-a format o comisie de anchetă coordonată de un procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, iar echipele de intervenţie au fost mobilizate la degajarea liniilor de cale ferată, pentru a se putea relua circulaţia măcar pe un singur fir, în direcţia Craiova-Caracal. Cel de-al doilea fir de cale ferată, pe care s-a produs accidentul feroviar, va rămâne în continuare închis, având nevoie de acţiuni mai ample pentru refacerea liniei.