Grecia ar putea acţiona în justiţie mai multe bănci americane

Data: 17 Mai 2010

Grecia ar putea acţiona în justiţie mai multe bănci de investiţii din Statele Unite, despre care spune că ar fi contribuit la criza datoriei publice a statului elen, a declarat premierul de la Atena, George Papandreou. "Nu aş exclude că am putea apela la astfel de acţiuni" , a declarat Papandreou într-un interviu acordat CNN, răspunzând unei întrebări privind rolul băncilor americane în criza datoriilor de stat. Nici Papandreou, nici reporterii CNN nu au nominalizat însă vreo bancă. Premierul grec a precizat că decizia de a acţiona împotriva băncilor americane va fi luată după încheierea unei investigaţii a parlamentului elen privind cauzele crizei. "Grecia va analiza trecutul pentru a vedea cum au decurs lucrurile. Există investigaţii similare şi în alte ţări, şi în Statele Unite", a arătat oficialul elen. În interviul acordat CNN, premierul Papandreou a mai afirmat că "mulţi din comunitatea internaţională au lovit Grecia şi au facilitat scoaterea Greciei ca ţap ispăşitor".