Grecia, destinaţia favorită a românilor
La ora actuală, pentru Grecia optează, săptămânal, mii de turişti prin agenţiile de turism, cele mai solicitate destinaţii fiind atât Grecia continentală (Halkidiki, Riviera Olimpului, Paralia Katerini), cât şi insulele (Creta, Rhodos, Corfu, Santorini, Thassos, Zakynthos).
Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) apreciază că, în ciuda tuturor restricţiilor, Grecia rămâne una dintre destinaţiile favorite ale românilor.
„Vacanţele continuă la ora actuală în Grecia, majoritatea rezervărilor pentru a doua parte a sezonului fiind făcute de către turiştii vaccinaţi. Este drept că toată lumea se aştepta ca Grecia să intre pe lista roşie, ţinând cont de evoluţia situaţiei, dar turiştii care s-au vaccinat cu rapel, după caz, cu minimum 10 zile înainte de plecare, trebuie să ştie că nu au absolut nici o problemă la revenirea în ţară, nefiind nevoiţi să intre în carantină”, a declarat Dumitru Luca, preşedintele ANAT, citat de Agerpres.
ANAT subliniază că restricţiile impuse de statul elen sunt măsuri normale, minime, precum purtatul măştii în interior sau regulile de distanţare fizică, românii fiind deja obişnuiţi cu acestea. Pe fondul interesului arătat de către turişti, ANAT estimează că românii vor opta pentru Grecia şi pentru luna septembrie, „clima fiind extrem de favorabilă în această perioadă, iar tarifele mult mai avantajoase”.
Începând cu data de 1 august, Grecia a intrat, din nou, pentru România, pe lista roşie a ţărilor cu risc epidemiologic.
Persoanele nevaccinate sunt obligate să intre în carantină timp de 14 zile, cu excepţia copiilor cu vârsta sub 6 ani. Copiii cu vârste între 6 şi 16 ani sunt exceptaţi de la carantină dacă prezintă la intrarea în ţară un test cu rezultat negativ efectuat cu cel mult 72 de ore înainte. (O. N.)