Grecia, paralizată din nou de greve
Partea continentală a Greciei a fost lipsită ieri de orice legătură cu insulele care îi aparţin, din cauza unei greve de 48 de ore a marinarilor, organizată în deschiderea unei săptămâni de proteste generale împotriva înăspririi măsurilor de austeritate, relatează AFP. La rândul lor, magistraţii, agenţii fiscali, vameşii şi funcţionarii Ministerului Finanţelor, care protestează de mai multe săptămâni împotriva restricţiilor bugetare, au început ieri greve cu durate variabile, iar canalele mediatice publice, printre care televiziunea Net şi agenţia de ştiri Ana, nu au emis, pentru a cincea zi consecutiv. Mobilizarea va atinge punctul culminant miercuri şi joi, printr-o grevă generală însoţită de manifestaţii la apelul celor două mari confederaţii sindicale, Adedy şi GSEE.