„Greenopolis“ - peste 7.000 de puieţi plantaţi în comuna Ţuţora
Sâmbătă, 1 aprilie 2017, membrii proiectului „Greenopolis“ al Colegiului „Sfântul Nicolae“ au desfăşurat o activitate cu un impact ecologic important în zona Centrului de depozitare a deşeurilor Ţuţora, locul unde se depozitează totalitatea deşeurilor din oraşul Iaşi.
Scopul atins al proiectului a fost plantarea a peste 7.000 de pomi în jurul Centrului de depozitare, pentru a împiedica în viitor extinderea deşeurilor aduse, dar şi pentru absorbirea mirosurilor. Prin plantarea puieţilor (frasin şi măceş) se va crea o „perdea“ în jurul acestui centru, schimbând imaginea mediului şi favorizând dezvoltarea unei zone cu potenţial spre ecologie şi reciclare.
Numărul voluntarilor implicaţi în proiect a fost aproximativ 300, alăturându-se elevi din şcoli gimnaziale, ONG-uri, oameni din localitatea Ţuţora, angajaţi ai Primăriei Ţuţora, îndrumători de la Direcţia de Servicii Publice Municipale Iaşi şi mulţi alţi voluntari.
Proiectul „Greenopolis“ reprezintă preocuparea ecologică a Colegiului „Sfântul Nicolae“, având colaborare cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ şi căminele studenţeşti din Iaşi, îndeplinind obiective ce ţin de protecţia mediului şi calitatea vieţii.
Mulţumim voluntarilor implicaţi din cadrul colegiului, dar şi celor din exterior. Pentru mai multe detalii despre proiectul Greenopolis accesaţi site-ul Colegiului „Sfântul Nicolae“- http://colegiulsfantulnicolae.ro, secţiunea Greenopolis, şi pagina oficială Facebook: https:// www.facebook.com/projectgreenopolis/?frefâts.
Dacă doreşti să devii voluntar la acţiunile viitoare din proiectul Greenopolis, înscrie-te la numărul 0754-797.851. (Cristian Butnăraşu - coordonator al proiectului „Greenopolis“)