Greva de la metrou a fost anulată
Sindicaliştii de la metrou renunţă la greva anunţată pentru joi, după ce liderii Uniunii Sindicatelor Libere Metrou au semnat cu administraţia Metrorex noul contract colectiv de muncă, bugetul de venituri şi cheltuieli pentru acest an al companiei fiind avizat, miercuri, de Guvern.
"Noul Contract Colectiv de Muncă a fost negociat şi semnat ca urmare a aprobării în şedinţa Guvernului României din data de 17.03.2010 a Bugetului de Venituri şi Cheltuieli pe anul 2010 al Companiei Metrorex, fără majorarea fondului de salarii, care se menţine la nivelul anului 2009", precizează Ministerul Transporturilor într-un comunicat de presă.