Greva de la metrou se amână

Un articol de: Cristina Zamfirescu - 21 Noiembrie 2018

Consiliul General de la Unitatea - Sindicatul Liber Metrou (USLM) a decis marţi să amâne declanşarea grevei generale până după o primă întâlnire cu noul ministru al transporturilor, informează USLM. „Con­si­liul General USLM întrunit azi, 20.11.2018, în şedinţă extraordinară, a hotărât amânarea declanşării grevei propriu-zise până după instalarea noului ministru al transporturilor şi prima întrevedere cu acesta în calitate de mediator al prezentului conflict colectiv de muncă, la o dată ce urmează să o anunţăm”, subliniază USLM. Angajaţii Metrorex ar fi urmat să intre în grevă generală pe perioadă nedeterminată începând de azi, 21 noiembrie, între orele 4:00 şi 16:00.