Grevă în prefecturi

Data: 10 Aprilie 2023

Angajaţii Instituţiilor Prefectului din Iaşi și Buzău, dar și ai altor prefecturi din țară, membri sau nu ai Sindicatului „Egalitatea”, au fost ieri în grevă, nemulțumiți de faptul că nivelul salariilor este mult mai mic decât cel din consilii judeţene, primării sau alte servicii publice deconcentrate. În situaţia în care revendicările nu vor fi soluţionate, sindicaliştii ameninţă cu prelungirea grevei generale.