Grijă pentru aproapele aflat în nevoi la Dunărea de Jos

Un articol de: Arhid. Alexandru Briciu - 05 Martie 2019

În Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi, Arhiepiscopia Dunării de Jos a derulat ample acţiuni filantropice îndreptate către persoanele cu venituri reduse, vârst­nici şi familii cu mulţi copii, care sunt în evidenţa parohiilor, sau către semenii aflaţi în instituţiile de asistenţă socială şi medicală din judeţele Galaţi şi Brăila: cămine de copii, aziluri de bătrâni, spitale şi penitenciare. La Catedrala Arhiepiscopală din Galați, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în prezenţa unui număr mare de credincioși. Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul mixt al catedralei. La momentul cuvenit, mai mulţi copii prezenţi la slujbă au fost împărtăşiţi cu Sfintele Taine. În cuvântul de învățătură, ierarhul a tâlcuit pericopa evanghelică despre momentul Înfricoşătoarei Judecăți și i-a îndemnat pe credincioși să împlinească cuvintele Scripturii, ajutându-i pe semenii lor aflați în diferite nevoi, ne-a transmis părintele Rareș Bucur, consilier eparhial.

În aceeaşi zi, la penitenciarul de maximă siguranţă din municipiul Galaţi, programul a debutat cu săvârșirea Sfintei Liturghii în Capela „Sfinții Apostoli Petru şi Pavel”, la care au participat o parte dintre persoanele private de libertate. „La finalul slujbei, preotul capelan împreună cu preoţii din parohiile «Sfântul Ioan Botezătorul», «Sfânta Ecaterina» şi «Pogorârea Sfântului Duh» din Galați au săvârșit o slujbă de mulțu­mire și au rostit rugăciunile speciale pentru cei aflaţi în temniţe, iar la final le-au oferit deţinuţilor pachete cu alimente neperisabile, obiecte igienico-sanitare, fructe, dulciuri, cărţi de rugăciune şi iconiţe. În celelalte biserici din eparhie, la slujba Sfintei Liturghii au fost rostite cereri speciale pentru toţi semenii aflaţi în suferinţă. Preoții și membrii Consiliului parohial de la Biserica «Sfântul Proroc Ilie» din Galați au organizat, după Sfânta Liturghie, o activitate filantropică îndreptată către bătrânii de la Fundaţia de Sprijin a Vârstnicilor Galați. Bătrânii au fost vizitaţi de preoţi în camerele lor şi au primit iconițe şi cărţi de rugăciuni”, ne-a declarat părintele consilier eparhial Rareș Bucur.