Grija pentru siguranța copiilor la o parohie din Bărăgan

Data: 24 Martie 2026

Parohia Adâncata, din cadrul Protopopiatului Urziceni, Episcopia Sloboziei și Călărașilor, județul Ialomița, participă în acest an, pentru prima dată, la Concursul Național Catehetic, cu proiectul intitulat „Familia, rod al iubirii - între cămin și viața comunității parohiale”. Luni, 23 martie, parohia a desfășurat o activitate în colaborare cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Barbu Catargiu” al Județului Ialomița, care a  oferit participanților informații esențiale privind comportamentul adecvat în situații de risc. „Considerăm că educația preventivă este o componentă importantă a formării copiilor și tinerilor, iar astfel de activități îi ajută să dobândească nu doar informații utile, ci și responsabilitate față de propria viață și față de cei din jur. Ne‑am gândit că sunt foarte importante și aspectele legate de siguranța și protecția familiei, în special a copiilor, și de aceea am ales acest gen de activități, în formarea comportamentului preventiv și în cultivarea reacțiilor adecvate în fața riscurilor”, a precizat părintele paroh Răzvan Ivăneț, coordonatorul grupului de cateheză.

În cadrul demersului catehetic parohial, pe parcursul lunii martie au fost organizate mai multe activități menite să contribuie la formarea spirituală și civică a copiilor și tinerilor din parohie.

Astfel, în data de 13 martie 2026, a avut loc o întâlnire desfășurată în parteneriat cu Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița, Poliția Municipiului Urziceni, având ca scop conștientizarea importanței siguranței în viața de zi cu zi. „Prin aceste întâlniri ne dorim să oferim copiilor și tinerilor repere concrete pentru a înțelege pericolele din jurul lor și pentru a ști cum să reacționeze corect. Siguranța familiei începe cu educația fiecărui membru al ei”, a subliniat părintele paroh Răzvan Ivăneț.

În data de 17 martie a fost organizată și conferința cu tema „Ne mai rugăm într‑o lume grăbită? Rugăciunea în familia creștină de astăzi”, susținută de părintele Ovidiu Dincă, unul dintre realizatorii emisiunii „Cuvânt pentru suflet” de la TRINITAS TV. Evenimentul a adus în atenția participanților importanța rugăciunii în viața familiei contemporane, evidențiind rolul acesteia în menținerea echilibrului spiritual.

„Prin organizarea acestei conferințe, Parohia Adâncata își continuă demersurile catehetice dedicate formării religioase a copiilor și tinerilor, consolidând în același timp legătura dintre Biserică, școală și familie. Astfel de inițiative devin repere importante în educația spirituală a noii generații, încurajând cultivarea unei vieți trăite în comuniune cu Dumnezeu și redescoperirea rugăciunii ca fundament al familiei creștine”, a subliniat părintele Răzvan Ivăneț.

Proiectul catehetic desfășurat în Parohia Adâncata își propune să evidențieze rolul esențial al familiei creștine în formarea morală și spirituală a copiilor, dar și în consolidarea vieții comunitare. Prin îmbinarea activităților educative cu cele duhovnicești, copiii și tinerii sunt încurajați să descopere valorile credinței într‑un mod practic, adaptat realităților contemporane.

În același timp, implicarea diferitelor instituții în cadrul acestor activități reflectă deschiderea Bisericii către colaborare și responsabilitate socială, în vederea formării unei generații conștiente de importanța siguranței, a solidarității și a respectului față de semeni. Dialogul dintre Biserică și instituțiile statului devine astfel un sprijin real pentru familie, ca spațiu de creștere și educație.

Participarea la Concursul Național Catehetic reprezintă pentru comunitatea parohială un prilej de intensificare a activităților formative, prin care credința este trăită și mărturisită în mod concret. Astfel, proiectul „Familia, rod al iubirii - între cămin și viața comunității parohiale” devine un cadru viu de întâlnire, dialog și creștere duhovnicească pentru toți cei implicați.

Activitățile din cadrul proiectului catehetic vor continua până în data de 5 aprilie, oferind comunității prilejuri de reflecție, formare și implicare activă în viața Bisericii.