Grupul de Luptă NATO de la Cincu va fi extins temporar
În timpul desfășurării exerciţiului multinaţional Dacian Spring, programat să aibă loc în luna mai 2025, Grupul de Luptă NATO de la Cincu, județul Brașov, va fi ridicat temporar la nivel de brigadă și numărul de militari aliaţi va crește până la 4.000, a declarat generalul francez Loic Girard, Senior National Representative în România, în cadrul unei întâlniri cu jurnaliştii.
Pe perioada aplicației, odată cu extinderea trupelor, va spori şi tehnica militară, a explicat Loic Girard. Dacă în prezent, la Cincu, sunt 13 tancuri Leclerc, în 2025 numărul acestora poate creşte până la 50, iar tancurilor li se vor adăuga obuziere Caesar.
Desfăşurarea unei brigăzi complete are drept scop testarea capacității de răspuns a Alianței la graniţele Europei într-un timp foarte scurt. Brigada va fi prezentă în România câteva săptămâni pentru antrenament, trupele urmând să se întoarcă odată cu încheierea exerciţiului în ţările de origine. Batalionul multinaţional permanent de la Cincu, care are rol defensiv și de descurajare, este compus în prezent din circa 1.500 de militari, majoritatea francezi, potrivit Agerpres. Forțele sale sunt destinate efectuării unor aplicații multinaționale, operaționalizării unor strategii de apărare, precum și instruirii comune cu militarii români.
Grupul de Luptă de la Cincu, condus de Franţa ca națiune cadru, a fost înfiinţat în mai 2022, la puţin timp după începerea invaziei ruse în Ucraina, și a fost conceput pentru a se extinde, la nevoie, la nivel de brigadă. Este unul dintre cele 8 grupuri de luptă multinaționale permanente ale NATO dislocate pe Flancul Estic al Alianței, celelalte 7 fiind în Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Ungaria și Bulgaria. (C. Z.)