Grupul G20 continuă să susţină ieşirea din recesiune a economiei mondiale
Miniştrii de Finanţe şi guvernatorii băncilor centrale din statele G20 s-au angajat să menţină programele de stimulare până la asigurarea unei recuperări economice, dar şi să pregătească strategii de eliminare a măsurilor de sprijin.
Cele mai mari economii ale lumii, Uniunea Europeană, Statele Unite şi Japonia, au ieşit sau sunt aşteptate să fi încheiat recesiunea în trimestrul al treilea. Reluarea creşterii economice a cauzat discuţii privind momentul începerii reducerii ajutoarelor de stat economice în valoare de mii de miliarde de dolari, destinate combaterii celei mai grave recesiuni de după anii 1930. Oficialii celor mai mari 20 de state dezvoltate şi emergente au declarat, la finalul discuţiilor, desfăşurate în Scoţia, că deşi situaţia economică s-a îmbunătăţit recuperarea este, încă, neuniformă şi depinde de ajutoarele de stat.