Grupul Prolog sau despre înmulţirea talantului
Iisus pictat pe o bucată de zid (150 x 97 cm) ce pare că de‑abia s‑a desprins pentru a se aşeza, smerită frescă, pe simezele Galeriei Romane din Capitală: Recunoştinţă lui Paul. Este una din cele două lucrări semnate de Valentin Scărlătescu, în expoziţia colectivă pe care 28 de pictori i‑au dedicat‑o, la iniţiativa lui Emil Ene (co‑fondator al galeriei), maestrului Paul Gherasim, plecat la Domnul pe 3 august 2016.
Cum în perioada marilor praznice maestrul Paul Gherasim obişnuia, împreună cu membrii Grupului Prolog, să le aducă iubitorilor de artă bucuria unei expoziţii puse sub semnul iubirii, cei 28 de artişti s‑au întâlnit, în seara Sfântului Nicolae, Cu gândul la Paul... Aşa se intitulează expoziţia la care pictorul Tudor Zbârnea a participat şi pe care, în calitatea sa de director al Muzeului Naţional de Artă al Moldovei, a invitat‑o, în ianuarie, la Chişinău. Aici a fost vernisată, simbolic, de Ziua Culturii Naţionale, unde va rămâne deschisă până pe 26 februarie 2017. „Cândva, demult - mărturisea Emil Ene -, domnul Paul îmi spunea că şi‑ar dori o expoziţie de artă românească la Muzeul din Chişinău. Această dorinţă a domnului Paul s‑a înfăptuit.”
Armonie este cuvântul care defineşte şi uneşte arta celor pe care i‑am admirat la Galeria Romană. Generaţii diferite, stiluri diferite, tehnici diferite, dar aceeaşi vibraţie înaltă, aceeaşi propensiune către Dumnezeu. Ei sunt Constantin Flondor, Horea Paştina, Ion Grigorescu, Christian Paraschiv, Matei Lăzărescu, Mihai Sârbulescu, Valentin Scărlătescu, Diet Sayler, Gheorghe Iacob, Viorica Iacob, Silvia Radu, Ariana Nicodim, Andrei Rosetti, Alexandru Antonescu, Dinu Ritivoi, Dinu Săvescu, Ştefan Sevastre, Dragoş Alexandru, Militza Sion, Bogdan Vlăduţă, Cristian Diţoiu, Valeriu Paladi, Ruxandra Grigorescu, Teodor Zbârnea, Dan Mohanu, Ilinca Angelescu, Adela Petrescu, Marius Pandele. Toţi, aşa cum sunt citite numele lor, duminica, în Sfântul Altar. Toţi Cu gândul la Paul... şi, împreună cu el, pe simeze. La Bucureşti şi la Chişinău.
Paul Gherasim le‑a fost, unora dintre ei, meşter. Tuturor, prieten. Pe noi toţi, cei care îi împărtăşim credinţa şi arta, ne‑a legat cu firul de aur al iubirii. Iată cum a reuşit criticul de artă Vladimir Bulat, la vernisajul de la Bucureşti, să sintetizeze nouă decenii de viaţă: „A plecat dintre noi făcându‑şi lecţiile până la capăt”. Chiar dacă nu mă surprinde, chiar dacă mi se pare firesc, de fiecare dată mă emoţionează felul în care oamenii se găsesc şi se regăsesc, felul în care ei rezonează cu locuri ce unora le pot părea întâmplătoare. Povestea lui Valentin Scărlătescu poate fi un exemplu. Expune acum două lucrări în care, pe suport mural, cu pigment, apă şi var, vorbeşte despre recunoştinţă şi iubire. Pictorul a plecat în 1987 din ţară, la doi ani de la înfiinţarea Grupului Prolog (1985), după ce, prieten fiind cu Horea Paştina, Mihai Sârbulescu şi mai ales cu Paul Gherasim, avusese ocazia să expună de două ori alături de ei. După o prea lungă perioadă de absenţă petrecută ca restaurator de monumente istorice (ca Maître dâoeuvre, îi datorăm restaurarea Catedralei Ortodoxe Româneşti de la Paris), s‑a reîntors în 2015, la invitaţia maestrului Gherasim, în cadrul expoziţiei Colind - la Galeria Romană - ca membru permanent al grupului.
Valentin Scărlătescu trăieşte în paradigma Adevărului, arta sa e har. De talantul pe care îl înmulţeşte, aşa cum spuneam, cu smerenie, ne vom bucura din nou, în luna aprilie, la prima sa expoziţie personală de trei decenii încoace.