Grupul „Tronos” și Ansamblul „Sfântul Ioan Cucuzel” au încheiat IBMF 2024
Ultima zi a Festivalului de Muzică Bizantină de la Iași 2024 (IBMF), 26 mai, a început de dimineață cu Sfânta Liturghie, săvârșită la Catedrala Mitropolitană de Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. Răspunsurile la strană au fost oferite de Grupul psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale din București și de Ansamblul de cameră „Sfântul Ioan Cucuzel - cel cu glas îngeresc” din Bulgaria. Grupurile au susținut, de asemenea, și concertul de închidere a evenimentului.
În cadrul Sfintei Liturghii de la Catedrala Mitropolitană, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania a vorbit despre moștenirea lăsată Moldovei de Sfântul Ierarh Dosoftei, de la nașterea căruia se împlinesc 400 de ani, și le-a mulțumit celor două coruri care au oferit răspunsurile liturgice: „În aceste zile am auzit mai multe grupuri și ne-am bucurat. Ei sunt cei care fac misiune prin cântare. Sunt cei care știu să îmbrace în haina muzicii cuvântul rugăciunii, iar în această haină strălucitoare, cuvântul rugăciunii ajunge atât de bineplăcut Domnului, încât trăim cu adevărat cuvântul Fericitului Augustin, care spune: «Cel ce cântă se roagă de două ori»”.
Duminică seara, în Sala Unirii a cinematografului Victoria, a avut loc Concertul de închidere „Sfinții făcători de minuni. Sfântul Ierarh Dosoftei 400”. Organizatorii au realizat și o retrospectivă a celei de-a șaptea ediții. Cele patru zile ale festivalului au fost bogate în evenimente. În prima seară, concertul de deschidere „Domnul nostru Iisus Hristos-Tămăduitorul” ne-a ajutat să intrăm în tematica festivalului. În cea de-a doua zi, Concursul Național de Muzică Psaltică pentru Seminariile și Liceele Teologice Ortodoxe din România a venit ca o rază de speranță, demonstrând preocuparea tinerilor pentru cântarea bisericească. Expozițiile „Libertate, te iubim!” și „Parabolele Mântuitorului”, de Elena Murariu, ne-au convins de lucrarea harului tămăduitor în inimile oamenilor. Iar seara, privegherea în cinstea Sfântului Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei, ne-a învăluit pe toți în balsamul binefăcător al rugăciunii. Cea de-a treia zi a fost o premieră absolută pentru festival: atelier de dirijat, Gala „Cantus Mundi” și Concertul extraordinar „Madrigal pentru Suflet”. Iar duminică, în cea de-a patra zi, a fost concertul de închidere, cu tema „Sfinții făcători de minuni. Sfântul Ierarh Dosoftei 400”.
Prima parte a fost dedicată Ansamblului de cameră „Sfântul Ioan Cucuzel - cel cu glas îngeresc” din Bulgaria, dirijat de Kristian Popov.
Alături de public au fost prezenți Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, și Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania. În continuare, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul a transmis cuvântul de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan.
„Muzica ne ajută să ajungem la inima noastră și să-L cunoaștem pe Domnul, Care ni Se descoperă atunci când facem această zăbavă. Iată că astăzi muzica ne unește pe toți! Unii și alții împreună, prin muzică, vrând să-L cunoaștem mai mult pe Domnul și a cunoaște prin Domnul pacea, mângâierea și tămăduirea adevărată care vin de la El. Ziua de astăzi, adăugându-se și celorlalte zile ale festivalului, ne este și ea un dar de la Bunul Dumnezeu, un dar de a ne cunoaște pe noi înșine, de a ne bucura unii de alții, de a ne bucura de Dumnezeul cel Viu. Și pentru orice dar, suntem chemați să ne bucurăm și să mulțumim”, a spus Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.
Cea de-a doua parte a concertului a fost oferită de Grupul psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale.