Guarana, un energizant natural
Vița de pădure guarana crește în regiunea Amazon, Brazilia. Triburile amazoniene au crescut semințele acestei plante pentru a obține o băutură energizantă, iar de sute de ani brazilienii o utilizează ca tonic. Semințele conțin de patru ori mai multă cofeină decât cafeaua, de aceea se consideră că este cea mai bogată plantă în cofeină din lume. Este cunoscută ca un bun remediu în starea de oboseală, pentru stimularea vigilenței mentale și menținerea unei greutăți echilibrate.
Ca plantă medicinală, guarana a fost cultivată inițial de către brazilieni, care continuă să conducă în procesul de recoltare durabilă a acesteia. Din guarana se produce sirop sau extract, care se adaugă în băuturi tonice. Se vinde și sub formă de supliment, disponibil în tablete și capsule, simplu sau combinat cu alte ingrediente, adesea cu ginseng. Guarana are efecte energizante asupra organismului, ameliorează oboseala și slăbiciunea.
Fructul de guarana conține semințe bogate în cofeină, care au de până la trei ori cantitatea de cofeină comparativ cu boabele de cafea. Semințele sunt, de asemenea, bogate în taninuri, saponine și substanțe chimice vegetale, teofilina si teobromina. Planta poate îmbunătăți performanța mentală, sporind memoria și concentrarea pe termen lung.
Guarana ajută la limitarea oxidării colesterolului LDL dăunător, îmbunătățește fluxul de sânge și poate chiar ajuta la prevenirea cheagurilor de sânge.
În cazul afecțiunilor cronice renale, consumul de guarana face posibilă reducerea semnificativă a oboselii. Un consum de 200 mg pe zi de guarana, la boala cronică renală, are vădite efecte antioboseală. În plus, efectele antioxidante ale extractelor de guarana au o acțiune asupra stresului oxidativ în sindromul de oboseală cronică. Performanța cognitivă poate fi susținută printr-un consum de 300 mg pe zi de guarana, ca supliment.
Totuși, din cauza conținutului ridicat de cofeină, planta poate provoca și efecte secundare, în cazul persoanelor sensibile, precum: iritarea stomacului, frecvența cardiacă crescută, creșterea tensiunii arteriale, nervozitate/agitație. De aceea, dacă sunteți sensibil la cofeină sau aveți probleme cardiace, hipertensiune arterială, o tiroidă hiperactivă, tulburare de anxietate, insomnie sau epilepsie, ar trebui să discutați cu medicul curant înainte de a consuma suplimente ce conțin guarana.
De obicei, suplimentele de guarana se fac prin prepararea unui extract din semințe sau prin măcinarea semințelor (din pulbere). O doză recomandată este de 70 mg pulbere de guarana pentru suplimentele disponibile, cantitate ce acoperă necesarul pentru a obține beneficiile dorite. Este recomandat să se consume cu 15 minute înaintea unei activități planificate, pentru a obține beneficii maxime pentru concentrare.