Guvernul a adoptat a doua rectificare bugetară
Veniturile bugetare sunt estimate să scadă cu 17,4 miliarde de lei în 2009, din cauza diminuării încasărilor din TVA cu circa patru miliarde de lei, a celor din contribuţii de asigurări sociale cu 4,29 miliarde de lei, a veniturilor nefiscale cu 4,19 miliarde de lei, în timp ce tragerile din fondurile europene postaderare sunt estimate în scădere cu 500 de milioane de lei
Guvernul a adoptat, în şedinţa de sâmbătă, a doua rectificare bugetară din anul 2009, care vizează un deficit al bugetului general consolidat de 7,3% din produsul intern brut (PIB), faţă de 4,6% anterior, a anunţat, la Palatul Victoria, ministrul Finanţelor Publice (MFP), Gheorghe Pogea. Rectificarea bugetară este fundamentată pe o scădere a economiei de 8,46% în 2009, un PIB de 497,3 miliarde de lei şi o rată a inflaţiei de 4,3%. Din cauza cadrului macroeconomic nefavorabil, deficitul bugetar a fost majorat de la 24,3 miliarde de lei, iniţial, la 35,6 miliarde de lei. Potrivit ministrului Finanţelor Publice, veniturile bugetare în 2009 sunt preconizate la 157,2 miliarde de lei sau 31,6% din PIB, iar cheltuielile bugetare - la 193,7 miliarde de lei sau 38,9% din PIB. Pe fondul contracţiei economiei mai mare decât anticipările, veniturile bugetare sunt estimate să scadă cu 17,4 miliarde de lei în 2009, din cauza scăderii încasărilor din TVA cu circa patru miliarde de lei, a celor din contribuţii de asigurări sociale cu 4,29 miliarde de lei, a veniturilor nefiscale cu 4,19 miliarde de lei, în timp ce tragerile din fondurile europene postaderare sunt estimate în scădere cu 500 de milioane de lei. Potrivit lui Pogea, cheltuielile bugetului general consolidat au fost diminuate cu 5,25 miliarde de lei (1,1% din PIB), în timp ce cheltuielile bugetului de stat au fost majorate cu cinci miliarde de lei, cele ale bugetului de asigurări sociale cu 487 de milioane de lei, iar cele ale bugetului de şomaj cu 875 de milioane de lei. La capitolul de cheltuieli bugetare, la investiţii publice a fost alocată suplimentar suma de 900 de milioane de lei pentru proiecte de infrastructură, din care 500 de milioane de lei pentru infrastructură rutieră, iar 400 de milioane lei pentru infrastructură locală - drumuri judeţene şi şcoli. Plafonul de garanţii publice a fost majorat pentru 2009 cu 400 de milioane de euro, bani care vor fi utilizaţi cu predilecţie pentru asigurarea cofinanţării proiectelor din fonduri europene şi fonduri externe rambursabile. Tot la capitolul de investiţii publice a fost alocată suma de 303 milioane de lei pentru Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) pentru sistemul integrat de securizare a frontierei de stat. Suplimentări la bugetele de asistenţă socială În ceea ce priveşte asistenţa socială, oficialul MFP a menţionat suplimentarea bugetului de pensii şi a celui de şomaj, precum şi subvenţionarea bugetului de pensii cu 5,5 miliarde de lei de la bugetul de stat. În vederea reducerii arieratelor, au fost alocate sume de 365 de milioane de lei pentru CFR Călători, pentru plata datoriilor către furnizorii de utilităţi şi alţi agenţi economici şi de 330 de milioane de lei către bugetele locale, pentru plata facturilor la utilităţi. Pogea a precizat că rectificarea bugetară cuprinde economiile la cheltuielile salariale - circa 15,5% lunar - din concediul de 10 zile pentru bugetari. Inclusiv cu aceste reduceri de cheltuieli, bugetele celor mai multe ministere au fost rectificate pe minus: Ministerul Dezvoltării - cu 347 de milioane de lei, Ministerul Educaţiei şi Cercetării - 154 de milioane de lei, MFP - 205 milioane de lei, Ministerul Sănătăţii - 113 milioane de lei, Ministerul Mediului - 108 milioane de lei, Ministerul Tineretului şi Sportului - 78 de milioane de lei, Ministerul Comunicaţiilor - 43 de milioane de lei, Ministerul Turismului - 30 de milioane de lei. Secretariatul General al Guvernului pierde la rectificare 66 de milioane de lei, iar alţi ordonatori principali de credite au bugete mai mici cu un total de 151 de milioane de lei. Pe de altă parte, răspunzând unei întrebări, ministrul Pogea a spus că discuţiile pe marginea Legii unice de salarizare se află pe „un drum bun, al dialogului“. „În cursul zilei de mâine (ieri - n.r.) vom avea întâlniri cu toţi miniştrii, care au de făcut mici corecţii“, a spus Pogea, precizând că reprezentanţii Guvernului vor mai avea o întâlnire şi cu sindicatele pe această temă. Potrivit ministrului Finanţelor, după ce vor fi mai bine stabiliţi coeficienţii de salarizare, MFP va face din nou o evaluare a costurilor privind această lege. În ceea ce priveşte măsura concediului neplătit, de 10 zile, pentru angajaţii din sectorul public, aceasta a fost inclusă în actuala rectificare bugetară. Pogea a spus că măsura este „absolut necesară“, ţinând cont de condiţiile economice nefavorabile, şi că va fi aplicată „respectând legalitatea“. „Vom lăsa la latitudinea fiecărui ordonator principal de credite să ia măsurile de ajustare a acestor cheltuieli salariale, în medie cu 15,5% lunar (în perioada septembrie-noiembrie - n.r.)“, a arătat ministrul. Totodată, membrii Cabinetului Boc au fost de acord, sâmbătă, să renunţe voluntar la 20% din salariul net, în fiecare lună, până la sfârşitul anului, pe baza unei declaraţii pe propria răspundere. „Guvernul a discutat în şedinţa de astăzi (n.r. - sâmbătă) despre diminuarea voluntară a salariilor miniştrilor cu 20% din salariul net, precum şi despre modul în care va fi pusă în aplicare această măsură. Decizia membrilor Executivului a fost aceea de a transpune în practică iniţiativa premierului, anunţată în iulie, ca membrii Cabinetului să renunţe voluntar la 20% din drepturile salariale, în spiritul politicii de raţionalizare a cheltuielilor publice“, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean. Potrivit acesteia, iniţiativa trebuie privită drept un gest de „solidaritate“ în această perioadă grea. Renunţări de bunăvoie la lefuri Astfel, prim-ministrul şi vicepremierul vor renunţa voluntar la aproximativ 1.200 de lei pe lună din salariul net, iar miniştrii, secretarul general al Guvernului, care are rang de ministru, ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul şi şeful Departamentului pentru Afaceri Europene vor renunţa la aproximativ 1.100 de lei. Ca urmare a acestei măsuri, se vor strânge la bugetul de stat aproximativ 24.000 de lei pe lună, suma totală pentru cele patru luni în care se va aplica această măsură benevolă fiind de 95.000 de lei, după cum a anunţat Muntean. „Procentul de 20% din salariul net al miniştrilor va fi donat pe baza unei declaraţii pe propria răspundere. Toţi miniştrii prezenţi la şedinţa de Guvern au semnat această declaraţie“, a precizat ea. Ioana Muntean a menţionat că sumele astfel încasate rămân la bugetul de stat, iar declaraţiile de avere se vor completa ca şi până în prezent, „întrucât această măsură nu afectează calculul drepturilor salariale brute, a reţinerilor sau a contribuţiilor“, suma care se va reţine fiind considerată contribuţie voluntară din drepturile salariale nete.