Guvernul dă bani pentru cumpărarea şcolilor retrocedate

Data: 18 Iunie 2008

Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului a aprobat alocarea a 2,7 milioane de lei în judeţului Timiş, pentru achiziţionarea de imobile, grădiniţe, şcoli, grupuri şcolare şi licee, care le-au fost retrocedate proprietarilor de drept, dar în care îşi desfăşoară activitatea peste 5 mii de copii

Inspectorul general adjunct, Ha-lasz Ferenc, a declarat că sumele se vor transfera integral bugetelor locale, prin intermediul Inspectoratul Şcolar Judeţean, şi vor fi completate, după caz, cu fonduri din bugetele locale. „Din suma primită vom putea achiziţiona patru unităţi şcolare, respectiv şcolile generale cu clasele I-VIII din Comloşu Mare, Comloşu Mic şi Maşloc, retrocedate Bisericii Romano-Catolice, şi şcoala similară din Tormac, retrocedată Bisericii Reformate“, a precizat reprezentantul ISJ. Achiziţia imobilelor retrocedate se va face de către primării, în termen de 90 de zile de la adoptarea Hotărârii de Guvern, în caz contrar sumele fiind restituite la bugetul Ministerului Educaţiei. Odată cumpărate, imobilele vor trece în proprietatea domeniului public al localităţilor. 78 de clădiri, în care funcţionează unităţi de învăţământ, au fost revendicate Conducerea ISJ Timiş a precizat că, în următorii ani, mai multe unităţi şcolare din municipiu îşi vor desfăşura activitatea în sedii retrocedate, pentru care administraţia locală va fi obligată să plătească proprietarilor chirie. La nivelul întregului judeţ, sunt 78 de clădiri revendicate, în care funcţionează instituţii de învăţământ. În prezent, în judeţ există aproape 300 de grădiniţe, dintre care 29 private, iar restul de stat, aproape un sfert dintre acestea, desfăşurându-şi activitatea în imobile retrocedate. Totodată, şase mari licee timişorene trebuie retrocedate Episcopiei Romano-Catolice. Reprezentanţii ISJ spun însă că, spre deosebire de alte sedii, unde proprietarii de drept şi autorităţile locale nu au găsit o cale amiabilă de rezolvare a problemelor, elevii şi profesorii din cele şase licee timişorene pot sta liniştiţi. „Episcopia Romano-Catolică este dispusă să poarte negocieri, pentru a evita aruncarea în stradă a celor peste 5 mii de elevi de la Colegiul Tehnic de Vest, Liceul „Bartok Bela“, cu predare în limba maghiară, Colegiul Tehnic MIU, Colegiul Naţional Bănăţean, Liceul „Dositei Obradovici“, cu predare în limba sârbă şi clădirea din Piaţa Unirii a Liceului german „Nicholaus Lenau“, unde învaţă elevii din ciclul primar“, a declarat inspectorul general adjunct, Halasz Ferenc.