Guvernul va aloca fonduri pentru refacerea infrastructurii din zonele inundate
Guvernul va aloca fonduri pentru refacerea infrastructurii în oraşele afectate de inundaţii, a declarat, la Tecuci, premierul Călin Popescu-Tăriceanu. „Ceea ce este mai important în aceste momente este grija pentru oameni şi viaţa lor“, a subliniat Tăriceanu, adăugând că Guvernul va acorda ajutoare în acest sens - materiale de construcţie, alimente de bază şi apă minerală. „Pagubele sunt mai mari decât ne-am fi putut imagina şi, de aceea, cred că este nevoie de o mobilizare a autorităţilor, care au şi făcut-o deja“, a spus premierul. El a declarat, însă, că este nemulţumit de reacţia poliţiştilor din judeţele Galaţi şi Vaslui, care nu au acţionat la timp pentru a redirecţiona circulaţia în zonele în care drumurile au fost blocate de ape. „La nivel global s-a intervenit şi s-a încercat să se facă tot ce s-a putut“, a apreciat primul-ministru. El a adăugat că drumurile nu vor putea fi însă refăcute peste noapte, iar Guvernul va aloca fonduri pentru refacerea infrastructurii în oraş, a drumurilor, trotuarelor, reţelelor de apă şi canalizare. Pentru cetăţenii afectaţi, a menţionat Tăriceanu, Primăria va face o evaluare şi se vor stabili despăgubirile pentru fiecare persoană afectată. „Am văzut câteva cartiere afectate din Tecuci şi îmi pare foarte rău că văd că oamenii sunt într-adevăr afectaţi, suferă după ceea ce s-a petrecut ieri şi azi noapte, sunt case parţial afectate sau chiar dărâmate. De aceea, am cerut autorităţilor să intervină imediat şi vor sosi forţe suplimentare de jandarmi şi de la armată, care să îi ajute pe sinistraţi să îşi evacueze bunurile din casă şi să încercăm să le dăm posibilitatea să îşi reconstruiască casele“, a anunţat premierul. Guvernul va adopta, cel mai probabil, în viitoarea sa şedinţă, o hotărâre prin care se vor acorda ajutoare de urgenţă persoanelor afectate de inundaţii, a declarat, la Tecuci, ministrul Muncii, Paul Păcuraru, senator de Galaţi. „În cele patru judeţe, în care avem localităţi, comune, sate sau municipii precum Tecuciul, primăriile au primit deja dispoziţie să colaboreze cu direcţiile de muncă şi cu cei abilitaţi să facă anchetele sociale şi sigur vom înainta în cel mai scurt timp cu putinţă un proiect de hotărâre de Guvern pentru ajutoarele de urgenţă, pe care Legea 416 ne permite să le acordăm“, a precizat ministrul Muncii.