Haina de nuntă cerească – lumina sufletului curat

Duminica a 14‑a după Rusalii

Pilda nunţii fiului de împărat - Matei 22, 2‑14

Evanghelia Duminicii a 14‑a după Rusalii conține mai multe învățături referitoare la taina mântuirii lumii în Domnul Iisus Hristos, la taina Bisericii și a vieții creștine. Împăratul care face nuntă pentru fiul său este Însuși Dum­nezeu‑Tatăl. Fiul de împărat este Domnul Iisus Hristos. Nunta este Împărăția lui Dumnezeu. Mireasa este Biserica, adică mul­țimea oamenilor chemați la mântuire, care răspund prompt chemării și se îmbracă prin Botez în haina de nuntă a credinței și a vieții creștine.

Mai întâi însă, Evanghelia ne prezintă chemarea evreilor la mântuire către care Dumnezeu a trimis pe slujitorii Săi, proroci și binevestitori ai venirii lui Hristos (Mesia) în lume. Mulți din cei chemați nu au răspuns chemării. Unii au motivat că nu pot veni pentru că erau ocupați cu țarina, alții cu neguțătoria. Erau, deci, prea legați de câștigul celor trecătoare şi nu mai găseau timp pentru câştigarea bunătăţilor netrecătoare sau veșnice.

Iar alții au răspuns chiar cu ostilitate, batjocorind și omorând pe slujitorii împăratului. Acești slujitori sunt prorocii care au fost ucişi cu pietre, tăiați cu fierăstrăul, alungați în locuri pustii, departe de lume.

Auzind despre cele întâmplate, împăratul s‑a mâniat și a trimis oștile sale și a nimicit pe ucigași, iar cetăţii lor i‑a dat foc. Aceste evenimente s‑au împlinit prin invaziile popoarelor străine, când Ierusalimul și templul din el au fost incendiate. Iar pentru că nunta era pregătită, împăratul a trimis din nou slujitorii zicând: „Mergeți, deci, la răspântiile drumurilor și, pe câți veți găsi, chemați‑i la nuntă”. Și astfel „s‑a umplut casa nunții cu oaspeți”. Această a doua chemare sau invitaţie la nuntă este chemarea nea­murilor sau a popoarelor păgâne la mântuire, buni și răi, oameni de la răspântii de drumuri, care nu au avut niciodată pretenția că sunt popor ales. Evanghelia Mântuitorului Iisus Hristos s‑a îndreptat spre ei pe când aceştia erau păgâni sau politeiști, rătăcind la răspântii de istorie fără o direcţie precisă, adică fără lumina Revelației Creatorului cerului și al pământului, trăind în „întuneric și în umbra morții”, după cum ne spune Evanghelia despre Galileea neamurilor (cf. Matei 4, 15). Şi popoare păgâne au fost chemate la mântuire pentru că iubirea Împăratului ceresc este una universală, care cuprinde întreaga umanitate; chiar dacă preferă pe unii, ea nu exclude pe ceilalți oameni. Iar pe când casa era plină de invitați, a venit împăratul și a văzut că unul dintre ei nu avea haina de nuntă. Acestuia i‑a zis: „Prietene, cum ai intrat aici fără haină de nuntă?” (Matei 22, 12). Faptul că l‑a numit prieten înseamnă că era un cunoscut, era prieten al casei, dar nu s‑a pregătit potrivit prieteniei și invitației de onoare ce i s‑a făcut. Când l‑a întrebat împăratul: „Cum ai intrat aici fără haină de nuntă?”, el a tăcut. Tăcerea aceasta înseamnă lipsa oricărei scuze posibile, tăcerea unui om vinovat pentru că nu s‑a pregătit pentru nuntă. Atunci împăratul a poruncit ca cel fără haină de nuntă să fie legat de mâini și de picioare și să fie aruncat în întunericul cel mai din afară, adică lipsit de libertatea și de lumina comuniunii omului cu Dumnezeu. Probabil prietenul fără haină de nuntă prezent la ospăţul împăratului preînchipuia pe Iuda Iscarioteanul, care L‑a trădat pe Iisus în timpul nopții (cf. Ioan 13, 30), dar și pe toți cei care au devenit creștini, iar apoi s‑au lepădat de Hristos.

Evanghelia se încheie cu această expresie devenită celebră: „Mulți sunt chemați, dar puțini aleși” (Matei 22, 14).

Depinde de libertatea oamenilor de a fi aleși
sau nu

Sfinții Părinți ai Bisericii, mai ales Sfântul Grigorie de Nyssa, trăitor în secolul al IV‑lea, au interpretat această expresie: „Mulți sunt chemați, dar puțini sunt aleși” zicând că toți oamenii sunt chemați la mântuire, dar sunt aleși cei care răspund chemării, mai precis cei care se pregătesc să împlinească voia lui Dumnezeu Care‑i cheamă la viața veșnică. Toți oamenii sunt chemați în Iisus Hristos la nunta Sa din ceruri, la mântuire, adică la fericirea comuniunii de iubire şi viaţă veșnică, dar devin aleși cei care răspund chemării lui Dumnezeu prin credință, rugăciune și fapte bune. Aceștia ascultă Sfânta Evanghelie, participă la Sfintele Slujbe, se împărtășesc cu Sfintele Taine, care sunt arvuna nunții fiului de împărat, și ajută pe cei în nevoi. Aleși devin cei care prin nevoințe multe, prin lacrimi de pocăință își curăță haina de la Botez pătată de păcate și se luminează prin Sfânta Spovedanie și prin Sfânta Împărtășanie. Evanghelia ne arată, aşadar, că fiecare om este chemat de Dumnezeu la viața veșnică, dar depinde de libertatea noastră de a fi ales sau nu, de a fi pregătit sau nepregătit pentru comuniunea cu Dumnezeu. Evanghelia chemării la mântuire pe care Dumnezeu ne‑o adresează pentru nunta vieții veșnice se leagă deci de taina libertății noastre: răspundem chemării sau o refuzăm? Ne îmbrăcăm sufletul nostru în haina nouă a harului sfinţitor sau purtăm haina învechită de păcate?

Haina de nuntă este veșmântul credinței și al faptelor bune care luminează sufletul

Când în Evanghelie se vorbește despre haina de nuntă, aceasta nu se referă doar la hainele exterioare care acoperă trupul omului trecător, ci se referă mai ales la haina sufletului omului, care se prezintă în fața Dreptului Judecător înveșmântat în lumină sau în întuneric, în lumina credinței și a faptelor bune, sau în întunericul necredinței și al faptelor rele sau al păcatelor.

De fapt, haina aceasta este harul lui Hristos primit la Botez, după cum ne spune Sfântul Apostol Pavel zicând: „Câți în Hristos v‑ați botezat, în Hristos v‑ați și îmbrăcat” (Galateni 3, 27). Ne‑am îmbrăcat în Hristos în sensul că prin Botez ne îmbrăcăm cu haina harului Său, cu haina prezenței Sale luminoase și sfințitoare, în noi și în jurul nostru. De aceea, la Botez se cere: „Dă‑mi mie haină luminoasă, Cel ce te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină”. Haina luminoasă primită la Botez este „harul Domnului nostru Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu‑Tatăl și împărtășirea Duhului Sfânt” (cf. 2 Corinteni 13, 13). Când ne‑am botezat în numele Preasfintei Treimi, am primit harul Preasfintei Treimi, adică haina de lumină a sufletului. Când însă uităm de Preasfânta Treime, când nu ne mai rugăm, când nu mai ascultăm cuvântul Evangheliei lui Hristos, când păcătuim cu gândul, cu vorba și cu fapta, atunci haina luminoasă primită la Botez se întunecă și se urâțește. Ca să redobândim această haină luminoasă de nuntă dăruită nouă la Botez, pentru a participa la ospățul euharistic, trebuie să ne pocăim de păcate și să alungăm întunericul din gândurile noastre, din cuvintele noastre și din faptele noastre, înlocuindu‑le cu gânduri bune, cuvinte și fapte ale credinței pline de harul Mântuitorului Iisus Hristos, de dragostea milostivă a lui Dumnezeu‑Tatăl, de lumina Duhului Sfânt. Iar toate acestea se realizează mai ales prin rugăciune și spovedanie, considerată a fi un Botez al lacrimilor. De aceea, fețele oamenilor care se roagă mult se luminează, iar unii dintre marii rugători s‑au învrednicit încă din lumea aceasta să vadă sau chiar să fie văzuți îmbrăcați în lumina necreată a harului, în slava care s‑a arătat pe muntele Tabor când Hristos‑Domnul S‑a schimbat la Față „arătând ucenicilor slava Sa pe cât li se putea”.

O astfel de experienţă au avut Sfântul Simeon Noul Teolog (sec. XI), Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla din Carpaţi (sec. XVII), Sfântul Serafim de Sarov (sec. XIX) şi alţii. Încă din lumea aceasta ei au primit haina luminii neînserate sau neapuse pe care o dăruiește Duhul Sfânt sufletelor care se unesc cu Dumnezeu prin rugăciune, prin Sfintele Taine și prin fapte bune, primind harul luminos al Preasfintei Treimi. Deci, haina luminoasă a sufletului credincios și curat este însăși prezența harică a lui Dumnezeu în oameni. De aceea, Sfântul Apostol Pavel spune că în timp ce omul din afară trece (îmbătrânește), omul cel dinăuntru se înnoiește (cf. 2 Corinteni 4, 16). De asemenea, Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă zicând: „Îmbrăcați‑vă, dar, ca aleși ai lui Dumnezeu, sfinți și preaiubiți, cu milostivirile îndurării, cu bunătate, cu smerenie, cu blândețe, cu îndelungă răbdare” (Coloseni 3, 12). Acestea sunt roade ale lucrării harului Sfântului Duh în om (cf. Galateni 5, 22‑23).

Să ne rugăm lui Dumnezeu ca să ne ajute să pregătim haina noastră de nuntă cerească, nuntă pregustată acum în Sfânta Euharistie, să o curățim de întunericul păcatelor prin pocăință, prin spovedanie, să o luminăm prin rugăciune, prin bunătatea milosteniei, a ajutorării săracilor, bolnavilor, orfanilor, bătrânilor, a tuturor celor pe care Dumnezeu îi cheamă la mântuire, chiar dacă ei nu se consideră niciodată vrednici de o cinste atât de mare.

Iubiţi tineri, o mare bucurie trăieşte Biserica lui Hristos când la Sfânta Liturghie euharistică participă mulţi copii şi tineri, arătând că harul primit la Botez este prezent şi lucrător în ei, pentru a deveni mărturisitori ai iubirii milostive a lui Hristos pentru umanitate şi misionari ai Bisericii lui Hristos în lume, spre slava Prea­sfintei Treimi și bucuria oamenilor. Amin!

† Daniel

Patriarhul Bisericii
Ortodoxe Române

Cuvânt rostit în Duminica a 14‑a după Rusalii, în cadrul Sfintei Liturghii oficiate pe podiumul special amenajat în fața Catedralei Mitropolitane din Cluj‑Napoca, 6 septembrie 2015