Haine eco pentru copii

Data: 28 Feb 2009

O firmă din România importă hăinuţe ecologice pentru preşcolari. Acestea fac parte dintr-o colecţie revoluţionară de hăinuţe din fibre de bambus organic. Bambusul este o plantă-minune din care pot fi realizate mii de lucruri, de la haine, mobilier, până la accesorii pentru maşini sau calculator. Fibrele de bambus sunt organic naturale - bambusul creşte fără pesticide sau fertilizatori -, sunt moi şi mătăsoase asemenea caşmirului, sunt rezistente. Produsele realizate din fibre de bambus reţin umezeala, absorbind cu 60% mai multă apă decât bumbacul convenţional, lasă pielea să respire datorită structurii sale poroase. De asemenea, sunt termo-reglabile, sunt antibacteriene, potrivit misenashop.ro. Îmbrăcămintea confecţionată din aceste fibre speciale este hipoalergenică, fiind perfectă pentru pielea sensibilă a bebeluşilor şi copiilor, prevenind eventualele iritaţii ale pielii, având, de asemenea, şi protecţie UV.