Haine noi şi lemne pentru familiile sinistrate din judeţul Galaţi

Un articol de: Pr. Rareș Bucur - 21 Octombrie 2024

În Arhiepiscopia Dunării de Jos au continuat vineri, 18 octombrie, cele două mari programe eparhiale prin care sunt oferite familiilor sinistrate din judeţul Galaţi articole vestimentare, încălţăminte şi lemne de fag pentru iarnă. După ce recent a fost finalizat programul prin care toţi copiii din familiile sinistrate (peste 600 de copii şi tineri) au primit haine şi încălţăminte noi, un alt program a continuat pentru membrii adulţi din aceste familii greu încercate de revărsarea apelor. Peste 1.500 de persoane beneficiază de programul prin care au fost achiziţionate special articole vestimentare şi încălţăminte pentru adulţi, bărbaţi şi femei.

Darurile au fost pregătite de preoţii şi voluntarii din zonele sinistrate şi apoi oferite în bisericile parohiale, împreună cu cărţi de rugăciune, Noul Testament, icoane şi alte obiecte de colportaj bisericesc.

În localităţile Pechea şi Cudalbi, peste 200 de persoane au primit cu recunoştinţă şi speranţă ajutorul Bisericii, implementat în această perioadă de Arhiepiscopia Dunării de Jos cu sprijinul unor eparhii din ţară şi din străinătate. ­Înainte de a intra în posesia darurilor, beneficiarii au fost binecuvântaţi de preoţii lor în biserici şi s-au rugat cu toţii Milostivului Dumnezeu.

Tot vineri a continuat în localitatea Pechea şi distribuirea lemnelor de fag pentru sezonul rece. Până în prezent au fost transportaţi şi oferiţi 1.000 metri steri de lemne din cei 3.000 de metri steri comandaţi pentru zona sinistrată.

O altă etapă a sprijinului ce se va desfăşura în perioada imediat următoare constă în oferirea de sobe noi familiilor sinistrate.