Handicap

Cuvântul din titlu are o biografie cu totul aparte, care, pentru diferite aspecte şi momente ale evoluţiei sale, poate deveni obiectul curiozităţii vorbitorului limbii comune sau al vorbitorilor unor diverse limbi funcţionale. Folosit astăzi curent în limba română, este de notat că, până spre jumătatea secolului trecut, el nu era înregistrat nici în dicţionare cu reale pretenţii de tezaurizare a vocabularului (de exemplu, Dicţionarul Academiei, II/I, 1934). Aceasta deoarece, iniţial, termenul, de origine engleză, a fost utilizat exclusiv în mediul concursurilor hipice şi numea, de fapt, anumite tipuri de curse care, teoretic, ofereau tuturor concurenţilor şanse egale de succes, impunându-le cailor celor mai buni greutăţi mai mari sau distanţe mai lungi de parcurs.

Aşadar, se punea problema unui avantaj oferit celui mai slab (aspect valabil şi acum; vezi formulele Nursery Handicap, Handicap Steeple, H. Stakes, H. Royal - ca în figura alăturată). O valoare generală păstrată în medii apropiate, prin sensul curent de "punctaj acordat unui concurent mai slab, într-o competiţie, pentru a avea şanse egale". Prin folosirea în afara domeniului sportului, s-a reţinut partea… negativă şi, de aici, sensurile actuale, încă obiective, "dezavantaj care pune pe cineva în stare de inferioritate", respectiv "greutate, piedica intervenită în activitatea cuiva". Dar, în devenirea folosirii cuvântului, şi nu doar în limba română, a intervenit preluarea în terminologia medicală, parte dintr-o limbă funcţională de mare interes (real) pentru numeroşi vorbitori, care au putut afla că, pentru medici, o persoană cu handicap este cea care are o anumită deficienţă, motorie, senzorială, mintală sau de altă natură, handicapul însuşi fiind, aşadar, locomotor, vizual, auditiv, mental etc. De la sintagme de tipul persoană cu handicap, persoană handicapată, s-a ajuns la utlizarea unui substantiv, handicapat, numindu-l, pentru medici şi pentru publicul educat, adică nu numaidecât sensibil, ci, pur şi simplu, civilizat, pe invalid, pe infirmul de orice tip, pentru ajutorarea căruia se întreprind acţiuni publice, una dintre ele fiind numită, de exemplu, într-o emisiune din 1993 de la TVR, "Ziua handicapaţilor". Unul este însă nivelul terminologiei tehnice şi altul este cel al practicării vorbirii, nivel la care numeroase vocabule ce numesc deficienţe, fizice sau de altă natură, au devenit apelative depreciative, expunând unei atenţii dispreţuitoare, antisociale, lipsa (sau insuficienţe ale) auzului, văzului, dificultăţi în articularea cuvintelor etc. Pe această cale, handicapat, argotic, a căpătat, dincolo de sfera insultelor vizând cele numite anterior, şi sensul de "om neputincios, nedescurcăreţ, sărac cu duhul", ba chiar "demn de dispreţ", şi, din varii motive, nu numai cu referire la persoane, aşa cum reiese şi din textele de pe internet pe care le dăm în continuare (păstrând grafia şi punctuaţia originalelor, pentru a putea fi evaluat şi nivelul cultural al persoanelor agresive care acceptă deturnarea semantică a unui termen medical, cu punctul de plecare în lumea sportului): "mia imi vine sa plang dupa el un om rau este un prost si hanicapat si cine ia facut asta o sal bat de o sa-i sune…"; sau "Handicapatule, eşti prea bătrân pentru mine!" (cuvinte pe care o "damă" din lumea aflată în atenţia publică, M.C., le-ar fi adresat soţului său); în sfârşit, cuvântul pare a fi la îndemână şi pentru a exprima dispreţul unor internauţi pentru un anumit joc: "Handicapat joc, cel mai prost din lume"; "Cine o mai intra pe siteu ăsta nenorocit şi handicapat". Însă deprecierea antisocială a termenului, spre brutalitate şi violenţă, nu rămâne doar în sfera indivizilor ce se lasă în voia instinctului primar agresiv, la care se referea cândva Marin Preda (de la a cărui naştere se împlinesc mâine, 5 august, 88 de ani). Indirect, de această plagă se resimte şi nivelul oficial al exprimării. Sigur, funcţionează "Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap", iar legislaţia şi actele publice păstrează sensul vocabulei din domeniul limbii funcţionale a medicilor; există o lege, din 1992, cu următoarea terminologie: "Persoane handicapate, în înţelesul prezentei legi, sunt acele persoane care, datorită unor deficienţe senzoriale, fizice sau mintale, nu se pot integra total sau parţial, temporar sau permanent, prin propriile lor posibilităţi, în viaţa socială şi profesională, necesitând măsuri de protecţie specială"; vezi şi "Certificat de handicap pentru pacienţii cu diabet"; "Drepturi pentru handicapaţi 2007" etc. Dar, pentru publicul larg, cuvântul… înjosit este evitat: "Ziua Internaţională a Handicapaţilor" a devenit "Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi", recurgându-se la un termen cu o biografie tot atât de interesantă ca şi aceea narată mai sus.