Harul preoției pentru un inspector eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor

Un articol de: Filip Hristofor Cane - 08 Septembrie 2025

Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a săvârșit luni, 8 septembrie 2025, în ziua prăznuirii Nașterii Maicii Domnului, Sfânta ­Liturghie la parohia bucu­reșteană „Sfântul Gheorghe”-Capră, Protoieria Sector 2 Capitală. În cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul l-a hirotonit întru preot pe diaconul Bogdan Neacșiu, inspector eparhial la Sectorul administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureștilor, pe seama acestei parohii.

Din soborul de slujitori care s-au rugat împreună cu ierarhul au făcut parte mai mulți ostenitori din cadrul Administrației eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureștilor.

În cuvântul de învățătură, ierarhul a evidențiat semnificația duhovnicească a sărbătorii Nașterii Maicii Domnului, subliniind rolul Preasfintei Fecioare Maria ca mijlocitoare înaintea lui Dumnezeu, model de credință și rugătoare pentru întreaga lume, precum și importanța ei în lucrarea mântuirii și în viața fiecărui creștin. „Biserica noastră nu are cântări și rugăciuni mai pline de frumusețe și de suflet decât cele închinate Maicii Domnului. În fața ei s-au plecat deopotrivă împărați și săraci, slujitori ai Bisericii și monahi, dar și toți cei care și-au pus nădejdea în mijlocirile și lucrarea ei minunată. Nașterea Maicii Domnului este începutul bucuriei și al nădejdii. Din pântecele Sfintei Ana s-a născut cea aleasă dintre toate femeile, «cea plină de har», care avea să devină Născătoare de Dumnezeu. Ea reprezintă «floarea neprihănită a omenirii» și «poarta cerului» prin care Hristos a intrat în lume. Părinții Bisericii au văzut în ea modelul desăvârșirii, pentru că a trăit în curăție, în rugăciune și în ascultare de voia lui Dumnezeu. De aceea, glasul Arhanghelului Gavriil răsună peste veacuri: «Bucură-te, cea prin care răsare bucuria, bucură-te, cea prin care se pierde blestemul!». Maica Domnului rămâne icoană vie pentru fiecare dintre noi, pentru tineri un exemplu de curăție, pentru părinți un îndemn la jertfă și răbdare, iar pentru întreaga Biserică ocrotitoare și mijlocitoare neobosită. Sfintele sale icoane, răspândite în toată lumea ortodoxă, mărturisesc iubirea și puterea ei. Ele luminează asemenea unor stâlpi de foc, chemând credincioșii să se apropie de Fiul ei, Mântuitorul Hristos”, a spus Preasfinția Sa.

În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul l-a hirotonit întru preot pe diaconul Bogdan Neacșiu, inspector eparhial la Sectorul administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureștilor, pe seama parohiei. În cuvântul rostit după hirotonie, ierarhul a evidențiat lucrarea părintelui Bogdan Neacșiu atât în cadrul Administrației eparhiale, cât și la Sfântul Altar, urându-i o slujire rodnică, spre folosul Bisericii și al credincioșilor pe care îi va păstori ca preot.

La finalul slujbei, părintele paroh Tudorel Popescu i-a mulțumit Preasfințitului Părinte Timotei Prahoveanul pentru slujire și pentru cuvântul de învățătură.