Hiroshima, îndurerată la 63 de ani după dezastrul atomic

Data: 07 August 2008

Zeci de mii de persoane au respectat ieri un moment de reculegere în oraşul japonez Hiroshima, cu prilejul celei de a 63-a comemorări a primului atac nuclear din istorie, în timp ce primarul oraşului a criticat statele care refuză să renunţe la arsenalul nuclear. La ora locală 8:15, a răsunat un clopot, în momentul în care bomba denumită „Little Boy“ a fost lansată asupra oraşului, provocând moartea a zeci de mii de persoane imediat şi a altora, şi mai multe, ulterior, din cauza radiaţiilor. „Anul trecut, 170 de state au votat în favoarea rezoluţiei ONU a Japoniei cerând abolirea armelor nucleare. Numai trei state, printre care şi Statele Unite s-au opus acestei rezoluţii“, a spus într-un discurs primarul oraşului. De asemenea, primarul oraşului Hiroshima şi-a luat angajamentul de a face mai multe pentru a-i ajuta pe supravieţuitorii cu afecţiuni fizice şi mentale în urma atacului din 1945, declanşat de Statele Unite în ultimele zile ale celui de al Doilea Război Mondial, urmat la câteva zile de atacul asupra oraşului Nagasaki.

Vârsta medie a supravieţuitorilor atacului de la Hiroshima este de 75 de ani şi primarul Akiba a declarat că intenţionează să declanşeze un studiu care să evalueze traumele emoţionale suferite de aceştia. Premierul Yasuo Fukuda a declarat la rândul său că vrea să preia iniţiativa în campania internaţională împotriva înarmării nucleare şi că vrea să încerce să facă cât mai multe pentru cei care suferă de pe urma expunerii la radiaţii. „Nu trebuie să lăsăm să se mai întâmple o asemenea tragedie. Trebuie să transmitem acest mesaj generaţiei copiilor noştri“, a declarat una dintre mamele prezente la ceremonie. Statele Unite şi alte puteri mondiale se tem că Iranul fabrică arme nucleare, în timp ce Teheranul pretinde că programul său nuclear este destinat producerii de energie. Washingtonul şi alte state au ameninţat cu mai multe sancţiuni împotriva Iranului, pe care îl acuză de tergiversare în soluţionarea problemei.