Hirotesii întru iconom stavrofor la Reşedinţa patriarhală

Data: 07 Octombrie 2009

23 de preoţi din cadrul Arhiepiscopiei Bucureştilor au primit rangul de iconom stavrofor, iconom şi sachelar în Reşedinţa patriarhală din Bucureşti

Ieri, 6 octombrie 2009, în Reşedinţa patriarhală din Bucureşti, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a săvârşit slujba hirotesiei a 23 de preoţi din cadrul Arhiepiscopiei Bucureştilor. Dintre aceştia, 19 au primit rangul de iconom stavrofor, doi au fost făcuţi iconomi, iar unul a fost ridicat la rangul de sachelar. Hirotesia de iconom stavrofor presupune primirea de bederniţă, brâu şi cruce, iar cea întru iconom doar bederniţă şi brâu. Sachelarul primeşte ca semn al vredniciei brâul. Aceste titluri, ranguri, sunt acordate după criteriile care sunt stabilite în statutul BOR, la recomandarea părinţilor inspectori şi consilieri, pe baza unui raport de activitate. În cuvântul ţinut după oficierea hirotesiei, Părintele Patriarh a menţionat că aceste distincţii şi diplome primite sunt semnul recunoaşterii, al confirmării vredniciei şi hărniciei deosebite a celor care au ostenit în ogorul Domnului. „Atunci când cineva este făcut iconom stavrofor, această cinste nu este acordată doar pentru o singură persoană, adică pentru preot, ci pentru întreaga comunitate pe care o conduce el. Pentru că noi urmăm cuvântului Sfântului Ioan Gură de Aur care zice: «Se încoronează capul şi se cinsteşte tot corpul». Astfel, este evidenţiat preotul care conduce o comunitate şi este cinstită şi apreciată întreaga comunitate, parohie, protopopiat“, a evidenţiat PF Părinte Daniel. În biserică există trepte distincte de cinstire după cum există trepte de jertfelnicie. Istoricul Nicolae Iorga spunea că orice treaptă urcată în viaţă este un nou altar de jertfă. „Noi, a subliniat Preafericirea Sa, prin jerfelnicie, prin dăruirea de sine, prin slujirea Bisericii, ne ridicăm în vrednicie. Onoarea în Biserică vine numai din slujire. Cu cât este slujirea mai intensă, cu atât apare şi nevoia de a evidenţia în mod mai intens, într-o treaptă mai înaltă, pe cei vrednici. Aşa mărturisesc Sfinţii Părinţi, aşa spune Pilda talanţilor din Evanghelie care se citeşte la slujba hirotesiei întru iconom stavrofor“. (A.P)